Un profesor de handbal, acuzat că și-a umilit și bătut elevii. FOTO: Mărturia scrisă a unui copil

Redactor:
Marius Hutu
Un profesor de handbal, acuzat că și-a umilit și bătut elevii. FOTO: Mărturia scrisă a unui copil
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Nicolae Gârbocea, profesorul reclamat, susține că un părinte a manipulat copiii și îl vrea dat afară
  • Directorul clubului este suspicios: „Sunt și semnături false”
  • Cristian Gațu, implicat fără voia lui în acest scandal. „Vin la București să-l dea jos”, susține Gârbocea 

Handbalul românesc o duce de la un an la altul tot mai rău. Rezultatele nu mai sunt pe măsura așteptărilor, iar sponsorii și interesul scad simțitor. Handbalul de „suprafață”, cel care se vede la televizor, arată însă impecabil în comparație cu ce se întâmplă la bază, în sectorul juvenil. Scandalurile se înmulțesc de la un turneu la altul din diverse motive: părinți nerăbdători care se bagă peste profesori, arbitri care „fură” (n.r. din acest motiv sunt și alergați) și, mai grav, copii umiliți ori agresați fizic. În această ultimă categorie se înscriu și ultimele evenimente consemnate la CS Năvodari. Pe masa conducerii au ajuns două plângeri făcute de doi sportivi de 13-14 ani, care n-ar mai fi suportat regimul în care își desfășurau activitatea. Unul dintre ei ar fi fost bătut după un meci, în toamna trecută, motiv pentru care „a ieșit verde din vestiar”, susține un părinte.

„Domnul profesor (n.r.- Nicolae Gârbocea) mi-a adresat nenumărate injurii, mi-a pus poreclă, nu numai mie ci și altor colegi”, susține un sportiv în reclamație. El menționează că profesorul râdea, astfel, de copii. „Pe parcursul acestor trei ani m-a lovit, însă mi-a fost frică să vorbesc, m-a amenințat că mă dă afară din echipă. Aceste fapte le-am spus bunicilor, dar fiind bătrâni nu au luat nicio măsură”, se specifică în aceeași plângere.

Mai mulți părinți au luat atitudine și i-au cerut directorului Constantin Dincu, printr-o hârtie pe care au și semnat-o, să renunțe la colaborarea cu Nicolae Gârbocea. Aceștia au susținut că, pe fondul „neputinței”, profesorul îi agresează verbal și fizic pe copii. „Copilul meu nu a avut probleme pentru că am fost mereu aproape de echipă, dar am semnat cererea pentru că sunt alți băieți care suferă din cauza profesorului, care sunt umiliți. N-ar fi trebuit să mă intereseze aceste lucruri, dar am luat atitudine pentru ce se întâmplă la echipă”, ne-a declarat Niculae Milu. Băiatul acestuia este cel mai bun de la grupa respectivă, astfel că nu se teme că el ar putea avea repercusiuni pentru că a semnat reclamația.

Conducătorul clubului a confirmat existența acestui caz, însă nu a putut lua încă nicio măsură. „Consiliul de Administrație se întrunește săptămâna viitoare deoarece un membru este plecat în aceste zile cu Săgeata Năvodari în Turcia”, ne-a declarat Constantin Dincu. El a mai spus că are multe semne de întrebare privind veridicitatea unor semnături: „Avem două sesizări scrise de copii. Sunt însă și niște semnături false, în condițiile în care părinții nu prea sunt pe acasă. Am văzut semnătura unui părinte care nu se află în țară, de aceea nu am putut lua o decizie clară. Facem o anchetă internă și vedem ce avem de făcut”. Șeful CS Năvodari a mai spus că va chema și profesorul, și copilul bătut la meciul din toamnă la audieri. „Din ce am înțeles, părintele i-ar fi dat mână liberă profesorului să-i mai dea câte o palmă”, a adăugat Dincu.

„Vrea să mă schimbe că nu i-am băgat copilul la turneu”

Prosport a stat de vorbă și cu Nicolae Gârbocea, polițist în Constanța după spusele celor din Năvodari. Acesta s-a apărat, susținând că unul dintre părinți i-a manipulat pe copii pentru a-l da afară. „Nu este adevărat că am lovit, sunt alte probleme. Aveți vreo reclamație? Aveți certificat medico-legal? Acestea sunt fabulații făcute de doamna Adina Niculae. Doamna vrea să mă schimbe că nu i-am băgat copilul la un turneu, n-a fost mulțumită cât a jucat. Copiii au semnat plângerile fără știrea părinților, au fost manipulați. Am cerut ca acest caz să se judece în CA, chiar am făcut un raport. Adevărul va ieși la iveală. Cum să bați copilul, să-l învinețești? Cum să facem chestii de genul acesta?”, au fost reacțiile profesorului.

Mai mult, Nicolae Gârbocea a insistat pe faptul că părintele care a „manipulat” sportivii este în campanie pentru a-l schimba și pe președintele Cristina Gațu. „Face campanie prin comitetul de părinți, astfel încât să vină reprezentantul la alegeri și să-l dea jos pe domnul Gațu. Vrea ca toată lumea să dispară, vrea reformă. Spuneți-i domnului Gațu că o să-l schimbe, cu domnul Făgărășanu împreună. Se unesc toți și vin să-l schimbe!”, a încheiat apoteotic profesorul.

„Trebuia să găsească un țap ispășitor, poate și pentru faptul că eu sunt la sală la fiecare antrenament al copilului. Sunt la curent cu toate acuzațiile pe care mi le aduce și îmi asum că i-am încurajat pe copii să facă acest demers. Dar cum să manipulez eu vreo 20 de copii și alți 10 părinți care au semnat. Cu excepția a doi părinți, nici nu-i cunosc pe ceilalți! Sunt deja câțiva copii care nici nu mai vin la antrenamente din cauza profesorului Gârbocea”, a fost replica părintelui Alina Niculae, în timp ce Nicolae Milu a ținut să completeze: „Nu m-a obligat nimeni să semnez. Eu nu aveam niciun interes, din moment ce băiatul meu înscrie cel puțin 10 goluri la fiecare meci, nu aveam de ce să mă plâng că nu joacă”.

Cazul nu este singular, iar din ce în ce mai multe voci au început să dezvăluire dedesubturile revoltătoare din handbalul juvenil. Dacă vor mai fi tolerate cu nonșalanță sau nu astfel de episoade rămâne de văzut. ProSport va continua să prezinte toate cazurile de acest gen.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…