Ianis Zicu: „Steaua este greu de învins, dar cred în câștigarea titlului”

Ianis Zicu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul echipei Petrolul Ploiești, Ianis Zicu, a declarat, marți, că formația Steaua București este greu de învins, dar crede că prahovenii pot câștiga titlul, informează site-ul oficial al grupării din Liga I.

„Cred în titlu sută la sută și în adjudecarea Cupei, deși până la semifinale mai avem destul timp să vorbim. Petrolul are un lot foarte bun, capabil să-și îndeplinească obiectivul. Dintre contracandidate, Steaua este cea mai puternică, cu un joc constant, care este mai greu de învins. Atmosfera este plăcută la Petrolul pentru că și antrenamentele sunt frumoase și mereu altele. De altfel sunt și ușoare. Cel puțin pentru mine, pentru că în Asia antrenamentele sunt de trei ori mai grele. Ei pun mai multă dăruire și mai multă muncă, ține de cultura lor”, a spus Zicu.

Ianis Zicu a explicat de ce a ales să se transfere la Petrolul Ploiești: „Am venit la Petrolul pentru jocul frumos pe care l-a prestat anul trecut, pentru Cosmin Contra, alături de care am mai lucrat, dar și pentru fani și pentru atmosfera incredibilă de pe stadion”.

Atacantul Petrolului a cerut să nu se mai vorbească atât de mult despre cuplul Mutu-Zicu: „Nu mai vorbiți atât de Mutu-Zicu. Cred că vă place cum sună. Nu este nicio presiune. Eu am jucat destule meciuri importante la viața mea. Iar ca post, am jucat oriunde de la mijloc în sus, așa că și acum se va întâmpla la fel în funcție de ce-mi va cere antrenorul”.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj – Dinamo 3-3
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Femeia care i-a schimbat viața lui Mihai Neșu, după divorțul dureros și moartea părinților: S-a mutat special din București!
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată țara
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri