Marica, revoltat de reacția autorităților după tragedia din Munții Apuseni: „Să le fie RUȘINE tuturor incompetenților!”

Redactor:
Bitescu Wili
Marica, revoltat de reacția autorităților după tragedia din Munții Apuseni:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Drama celor șapte oameni care s-au urcat, luni, într-un avion pentru a pleca într-o misiune de salvare care apoi s-a prăbuțit în Munții Apuseni a impresionat o țară întreagă.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba.

În urma accidentului, au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor.

Aflat în Spania, Ciprian Marica a urmărit cu atenție evenimentele și s-a arătat revoltat de modul în care au acționat autoritățile.

„Am văzut tragedia din Apuseni și dezbaterile de la televizor. Durerea a fost mai mare chiar decât indignarea, practic am fost pietrificat emoțional câteva zile. Am văzut fel și chip de declarații care mai de care mai penibile, decizii luate de ochii lumii, multe, prea multe gafe.

Aș vrea în primul rând să transmit și eu condoleanțe familiilor. Apoi aș vrea să cer să le fie RUȘINE tuturor incompetenților fără bun simț care aruncă vina unii pe ceilalți .

Domnilor plătiți de cetățenii pe care trebuie să-i serviți, telefoane inutile stiți să interceptați. Știți să dați „pe surse” stenograme fără rost ? Le faceți publice de ochii lumii, să pară că munciți, și când este cazul să vă aratați competența cu adevărat dați din umeri și vă faceți de râs. Însă mult mai grav de atât e ce s-a întâmplat în spatele acestei drame, dacă e adevărat ce publică presa. Cum sa profiți că atenția oamenilor e îndreptată spre o tragedie și să dai legi care acoperă fărădelegi? Cum sa pui taxe oamenilor și, pe ascuns, să ștergi datoriile de o jumătate de miliard de euro ale unei firme străine? Ce suflet aveți?”, a scris Ciprian Marica pe contul de Facebook.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…