Primul AS la Euro! Danemarca este în semifinale după cinci victorii în cinci meciuri. Spania încă mai tremură

Redactor:
Marius Hutu
Primul AS la Euro! Danemarca este în semifinale după cinci victorii în cinci meciuri. Spania încă mai tremură
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Euro, ziua a 9-a. Grupa principală 1: Islanda – Macedonia 29-27, Spania – Austria 28-27, Danemarca – Ungaria 28-24
  • Gazdele competiției au obținut a cincea victorie la Europeanul de handbal și sunt calificate în semifinale de pe prima poziție, indiferent de rezultatul cu Islanda
  • Al doilea loc în grupă este disputat de Spania și Islanda

Danemarca este prima semifinalistă la Campionatul European de handbal masculin, întrecere pe care o organizează, după ce a obținut aseară a cincea victorie consecutivă, 28-24 cu naționala Ungariei. Echilibru a fost doar în primele 20 de minute, perioadă în care selecționata maghiară a reușit să rămână aproape de gazde. Danemarca a reușit însă să se desprindă până la pauză, când a intrat la cabine cu 14-11. În partea secundă, Danemarca a condus aproape tot timpul la 4-5 goluri diferență, iar pentru antrenorul Ulrik Wilbek a fost un bun prilej de a-și urmări la lucru toți cei 16 handbaliști. La final, un singur jucător a evoluat mai puțin de 10 minute, Bo Spellerberg. Mogensen și Mikkel Hansen au fost principalii marcatori ai nordicilor, cu câte cinci goluri, însă golgheterul partidei a fost dat de Ungaria, Gergo Ivancsik – 6 goluri. La sfârșitul jocului, Ulrik Wilbek a declarat că echipa sa a resimțit oboseala după partida precedentă, cu Spania. „Este foarte importnat pentru noi că ne-am calificat deja în semifinale. Am fi fost tare dezamăgiți dacă n-am fi câștigat azi (n.r. aseară)”, a declarat Wilbek. Astfel, Danemarca și-a asigurat biletul în „Final 4” înaintea ultimei partide cu Islanda, chiar de pe prima poziție.

Spania a făcut la rândul ei un pas important spre semifinalele Campionatului European, după ce a învins cu 28-27 naționala Austriei. Ibericii au câștigat dramatic, având în vedere că adversara a avut ultimul atac în acest meci. Partida și-au făcut-o singuri dificilă în condițiile în care s-au apărat foarte slab. De altfel, Spania are o problemă majoră, cel puțin în acest moment, în raport cu principalele adversare în lupta pentru titlu, Danemarca, Croația sau Franța, faptul că nu are o poartă solidă. Și cu Austria, portarii Sierra și Perez de Vargas au avut procentaje modeste, ambii încasând multe goluri de la distanță. Un motiv de bucurie, în schimb, a fost revenirea lui Julen Aguinagalde, pivotul emblematic al Spaniei din ultima vreme, care a marcat și în fața Austriei nu mai puțin de opt goluri. Handbalistul nu a fost în echipă la meciul precedent cu Danemarca.

Spania se luptă pentru al doilea loc din grupa principală 1 cu Islanda, care a rămas în plasa campioanei mondiale după ce s-a impus cu 29-27 în fața Macedoniei. Pe lângă faptul că sunt obligați să bată Danemarca în ultima partidă, islandezii sunt și la mâna rezultatului Spania – Macedonia. Ibericii se califică în semifinale și cu un rezultat egal, având în vedere că în meciul direct cu Islanda au câștigat cu 33-28.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…