Fotbalistul cu geamantanul la ușă. Povestea românului care până la 24 de ani a jucat pentru 12 echipe din opt țări diferite

Fotbalistul cu geamantanul la ușă. Povestea românului care până la 24 de ani a jucat pentru 12 echipe din opt țări diferite
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Valentin Muscalu a reușit o performanță greu de egalat pentru orice fotbalist român. La 24 de ani a jucat deja la 12 echipe din opt țări diferite. Jucătorul de care foarte puțini români au auzit a început fotbalul la juniorii Stelei, în 1995, iar acum a ajuns în liga a doua germană, la Dinamo Dresda. Nemții l-au transferat după ce românul a dat o probe de joc și a reușit să-l impresioneze pe antrenorul Olaf Jansen.

Mijlocașul are o poveste de viață interesantă. Din 2006 a colindat prin opt țări din Europa, iar anul trecut a ajuns să joace pentru fosta campioană din RDG. După opt ani petrecuți  la Centrul de Copii și Juniori din Ghencea, Muscalu a fost obligat, din cauza problemelor financiare, să plece peste hotare. Deși era talentat, puștiul Muscalu nu a reușit să se impună la grupa sa de vârstă din cauză că provenea dintr-o familie săracă și de multe ori nu-și permitea să achite cotizațiile solicitate de club de la părinți. „Eu provin dintr-o familie cu probleme financiare, cu patru frați. La Steaua trebuia să ne plătim cantonamentele, iar la acea vreme nu îmi permiteam acest lucru. În plus, nici nu mai aveam loc în echipă, intrau alții, iar criteriul de selecție nu era bazat exclusiv pe valoare”, a povestit Muscalu.

Salvat de Pițurcă

În 2003, Victor Pițurcă l-a ajutat să plece de la Steaua și l-a direcționat spre „Școala de Fotbal Gică Popescu”. „Am plecat din Ghencea cu ajutorul domnului Pițurcă, dânsul mi-a spus să merg la academia lui Gică Popescu”. După un an petrecut în Oltenia, Muscalu a ajuns la CSȘ Nucet, de unde a fost remarcat de Marcel Răducanu și fostul internațional l-a transferat în vara anului 2006 la academia clubului FC Koln. Aici s-a lovit de ghinion, iar accidentările repetate l-au împiedicat să rămână în fotbalul german. În 2007 s-a întors în România, a evoluat pentru Jiul Petroșani, dar a plecat după câteva luni  în prima ligă belgiană, la Saint-Trond. Când credea că șansa i-a zâmbit din nou, o nouă accidentare l-a scos din circuit pentru mai bine de jumătate de an.  

Antrenat de Krasimir Balakov

După experiența din Belgia, mijlocașul român s-a trasferat în Bosnia-Herțegovina, la Slavija Sarajevo (prima ligă), iar cu formația din capitala micuțului stat din Balcani a câștigat Cupa.

Soarta i-a împărțit din nou o doză de neșansă, iar în finală, românul necunoscut în țara lui s-a lovit din nou, chiar în primele minute ale meciului în care era urmărit de mai mulți trimiși ai celor de la Hertha Berlin. Din nou pe drumuri, iar următoarea oprire: Azerbaidjan, FK Baku. Azerii l-au împrumutat repede la Cernomoreț Burgas, formație la care a fost  antrenat de fostul mare fotbalist bulgar, Krasimir Balakov. După ce a terminat contractul cu Cernomoreț  a urmat o perioadă tulbure pentru Muscalu, probe de joc în Ucraina și un nou contract, de data asta în Polonia, în a doua ligă, la Tur Turek.

A fost refuzat de Rapid

Și dacă numele lui Muscalu vă spune ceva, atunci ați auzit de el de la Ceahlăul. Adus în Moldova de Vicențiu Iorgulescu, în vara lui 2011, Muscalu a bifat 15 partide în tricoul moldovenilor, a marcat un gol și și-a făcut din nou bagajele. Direcția? Serbia! FK Vozdovac, echipă nou promovată în prima ligă. A dat probe și la Rapid, iar dacă îl căutați pe google, prezentul îl prezintă pe Muscalu la Dinamo Dresda. Totuși, până la publicarea acestui articol este posibil ca românul să fi semnat cu altă echipă.  

Jucătorii români cu cele mai multe echipe bifate în carieră:  

19Sabin Ilie( la 24 de ani fostul atacant al Stelei bifase cinci echipe)

12 Florin Răducioiu (la 24 de ani jucase la cinci echipe)

11 Viorel Moldovan (la 24 de ani antrenorul Rapidului avea în cv patru formații)

11 – Adrian Mutu(la 24 de ani atacantul Petrolului jucase la șase echipe)

10 Marius Niculae(la 24 de ani bifase trei echipe)

 „Eram titular în finală, dar m-am accidentat chiar în debut, am fost diagnosticat cu fisură la gleznă. Până la urmă, Slavia a câștigat meciul la penalty-uri”

Cristian Muscalu, mijlocaș Dinamo Dresda

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…