Andone se mai gândește: „Dacă nu voi candida la FRF, îl voi susține pe Gică Popescu”

Andone se mai gândește:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Andone a declarat în mai multe rânduri că e tentat să se înscrie în cursa pentru șefia Federației Române de Fotbal.

Fostul antrenor al CFR-ului a dezvăluit că e îndemnat de multă lume pentru a lua decizia de a candida, unul dintre aceștia fiind chiar patronul din Gruia, Arpad Paszkany.

„Cel mai important gând este să antrenez în continuare. Mă gândeam să candidez și la șefia FRF, încă nu sunt hotărât 100%, altfel aș fi făcut conferință de presă. Am căpătat puțină experiență, m-am gândit și la varianta asta. M-a sunat domnul Paszkany, dar nu e în spatele meu. Am primit foarte multe telefoane, oamenii ar fi bucuroși dacă aș candida. Ei au încredere în mine, în corectitudinea mea, în ce am făcut de când antrenez. Eu am o idee, o echipă, dar trebuie să te pregătești pentru așa ceva un an de zile”, a spus Andone pentru Digi Sport.

Andone a mai precizat că în cazul în care nu va candida la postul de președinte al FRF, atunci îl va sprijini pe Gică Popescu.

„Toți candidații au atuuri, dar Gică Popescu are șansele cele mai mari. Eu cred mult că el va câștiga. E un nume, a fost un jucător exponențial, e pregătit pentru a reuși, am și vorbit cu el. E ca o finală aici! Nu e important să joci, ci să câștigi. Votează multe echipe, nu poți să știi ce simpatii sunt. Dacă nu voi candida, îl voi susține pe Popescu! Cred că e cel mai în măsură să câștige dintre cei cinci candidați. Ar fi și timpul lui!”, a mai declarat Andone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×