Deja-vu: președintele lui Dinamo explică de ce „câinii” nu l-au luat pe Valskis. ‘Accidentat’ la portofel sau lovit la gleznă?

Deja-vu: președintele lui Dinamo explică de ce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a refuzat un nou jucător pe motiv că acesta nu a trecut vizita medicală. Nu este primul fotbalist  în această situație, în vară, Savic și Cardozo au ajuns la București, dar nu au mai semnat. Și atunci, dar și acum, reprezentanții jucătorilor au declarat că nu s-au înțeles la salariu cu roș-albii. La începutul săptămânii, Dinamo a negociat cu internaționalul lituanian Nerijus Valskis (26 ani). Și el a venit în România, însă după două runde de negocieri, balticul s-a întors dezamăgit în țara sa.

De ce a picat transferul? Aici sunt două variante total diferite. Cea a lui Constantin Anghelache și cea a impresarului fotbalistului.

Primul care a oferit explicații a fost procuratorul lui Valskis, Paulius Paknys. „Nu înțeleg de ce conducerea administrativă de la Dinamo trece peste antrenorul principal. Stoican l-ar fi vrut pe Valskis, dar conducerea s-a opus. Și modalitatea a fost urâtă: una am discutat la telefon despre suma de bani și alta mi s-a spus când am ajuns aici”, a concluzionat procuratorul.

Astăzi, Constantin Anghelache și-a exprimat pe larg punctul de vedere, redactat în cadrul unui editorial, în ziarul Ring. Președintele dinamovist a expus mai multe puncte pentru care Valskis nu a mai semnat cu Dinamo:

„Precizez că în cazul lui Kamil Bulinski (n.r. Bilinski) s-au parcurs toate etapele, începând cu urmărirea jocului său la fostul club, și astăzi este în lotul kui Dinamo. Pentru celălalt jucător, lituanianul Nerijus Valskis, testul s-a oprit după vizita medicală. De ce? Deoarece nu s-au găsit ții>> privind lipsa sa de pe terenul de joc în întregul an 2010 decât prin raportul medical întocmit la București. Regulamentul fairplay al FIFA și UEFA mă împiedică să dau detalii privind sănătatea jucătorilor, acest aspect fiind confidențial. Mă rezum la a preciza că >„.

În continuarea editorialului semnat de Constantin Anghelache, oficialul „câinilor”  a oferit și o altă explicație pentru care Dinamo nu l-a transferat pe Valskis:

„Pentru publicul cititor mai dau un element de îndoială, și anume: cum a înscris acest jucător, în șapte ani, numai 15 goluri, iar în 2013, 27 de goluri?! Și ar mai fi ceva: a ieșit golgheter la o echipă criticată pentru alte aspecte fairplay! Așa că cei grăbiți să creadă ce ar fi spus agentul jucătorului (el a susținut că este o interpretare a presei române) au greșit. Nu s-a ajuns la negociere, ceea ce ar fi dat substanță ideii financiare. Și, apoi, ar mai fi de judecat câtă minte aș fi avut să transfer un jucător în situația lui N.V, iar Dinamo să plătească 300.000 de euro? Fără comentarii!”

Savic, Cardozo, Valskis

În prima parte, Constantin Anghelache invocă o problemă medicală a fotbalistului. Nu este prima oară când șeful echipei din „Ștefan cel Mare” a explicat astfel neperfectarea unor transferuri. În vară, la București au ajuns Dusan Savic și paraguayanul Ramon Cardozo, însă cei doi nu au mai semnat, Anghelache spunând că jucătorii doriți aveau probleme medicale. Chiar și așa, cei doi atacanți și-au găsit imediat echipe, macedoneanul a mers în Ucraina și a semnat cu Volyn, iar mai apoi cu Hoverla. La rândul lui, sud-americanul s-a transferat în Portugalia, la Vitoria Setubal. 

În ceea ce privește prețul de 300 000 de euro al lui Valskis, impresarul fotbalistului a spus că jucătorul ar fi fost transferat din postura de jucător liber, la fel cum a fost adus și Bilinski, polonez despre care s-a spus că ar fi costat  400 000 de euro.


Un alt fotbalist pe care Dinamo l-a anunțat ca transferat este macedoneanul Kostowski, fotbalist pentru care „câinii” au și plătit 40 000 de euro, dar nu a mai ajuns în „Ștefan cel Mare”


27 de goluri a marcat Bilinski din 2008 și până în 2012, în toate competițiile, conform transfermarkt.de, polonezul fiind folosit vârf


16 de goluri a înscris Valskis între 2006 și 2012, în toate competițiile, conform transfermarkt.de, lituanianul fiind folosit cu predilecție ca mijlocaș ofensiv

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…