Revenire de senzație în Giulești. Fost campion cu Rapid, Dolha va juca din nou în tricoul vișiniu

Revenire de senzație în Giulești. Fost campion cu Rapid, Dolha va juca din nou în tricoul vișiniu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru a promova în Liga 1, Rapid are nevoie de întăriri. Giuleștenii sunt aproape să-l tranfere pe Emilian Dolha (34 de ani). Fostul portar al Bistriței a evoluat în tricoul alb-vișiniu timp de șașe ani, între 2000 și 2006, și a plecat după ce a avut un conflict cu Răzvan Lucescu. După s-a despărțit de formația din Giulești, „Ema” a ajuns în campionatul Poloniei, la Wisla Cracovia, formație la care a evoulat sub comanda lui Dan Petrescu.

Drăghia, Mișa și Plopeanu sunt portarii din lotul Rapidului

În acest moment, rapidiștii au în lot trei portari: Virgil Drăghia, Alexandru Mișa și Mihai Plopeanu, toți trei sunt tineri și lipsiți de experientă, iar Moldovan a cerut un fotbalist cu experiență între buturi. În sezonul de toamnă, Drăghia a apărat în toate meciurile, mai puțin în cel de la Iași, cu CSMS (2-2), atunci când a fost suspendat.

În aceste condiții, Nicolae Manea, noul președinte din Giulești, s-a orientat spre „Ema” Dolha, cel pe care l-a avut sub comandă de curând  și la Gloria Bistrița. „Dolha este una dintre țintele mele, am nevoie de jucători cu experiență care să ne ajute să promovăm în prima ligă„, a dezvăluit Viorel Moldovan pentru Sptfm

În acest moment, Dolha se află sub contract cu Universitatea Cluj, dar după ce s-a accidentat și-a pierdut locul de titular și se gândește să plece din Ardeal. În afară de Dolha, Viorel Moldovan vrea să-i readucă în Giulești pe alți doi fotbaliști care au făcut performanță pentru echipa de lângă Podul Grant, Daniel Niculae și Emil Dică. 

151 de meciuri a evoluat Dolha în Liga I, Rapid, Dinamo, Bistrița și „U” Cluj fiind formațiile în poarta cărora a apărat

76 de partide a apărat „Ema” Dolha poarta Rapidului în șase sezoane

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale