Belgienii, uimiți de cât de slab e Adrian Cristea

Belgienii, uimiți de cât de slab e Adrian Cristea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Belgienii nu îl uită pe Adrian Cristea, deși „descălecarea” acestuia la Standardul lui Rednic a fost un eșec total.

Crezând în talentul „Prințului”, jurnaliștii din Liege au urmărit cu interes traiectoria mijlocașului , crezând că perioada de la Standard a fost doar o sincopă, generată de faptul că nu s-a adaptat la cerințele fotbalului belgian.

Perioada „Steaua” a fost, însă, una la fel de slabă pentru Cristea, care a dat din nou cu piciorul unei noi șanse, demonstrând încă o dată că nu poate fi considerat altceva decât „eternă speranță”. În ciuda faptului că i s-au acordat numeroase șanse, mijlocașul a dezamăgit total, iar din primăvară își va căuta o nouă echipă, Reghecampf anunțându-l deja că nu se va mai baza pe serviciile lui.


Ajuns la Standard în a doua parte a sezonului trecut, Adrian Cristea nu a lăsat o impresie prea bună, el nereușind să se adapteze. Întoarcerea în țara natală, la Steaua, părea să fie o nouă șansă, însă mijlocașul nu a avut mai mult succes: campioana României a anunțat că nu se va mai baza pe serviciile lui.„, notează lameuse.be.

Gabi Matei, Mihai Costea, Stefan Nikolic, Adrian Cristea și Mihai Răduț sunt pe lista indezirabililor în Ghencea, existând șanse minime ca ei să mai continue la Steaua.

Țucudean, lăudat

De notat că sursa citată scrie, în schimb, în termeni laudativi despre un alt fost jucător al lui Standard, George Țucudean.

Atacantul nu s-a impus nici el la fosta echipă a lui Rednic, însă întoarcerea la Dinamo a fost de bun augur, în jocul său producându-se revirimentul dorit.

Atacantul are motive să zâmbească. Deși în startul sezonului a fost accidentat, Țucudean s-a impus din nou în prima echipă a lui Dinamo, devenind un jucător de bază. A avut un final de an extrem de bun, reușind să înscrie de 4 ori.„, notează belgienii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×