OFICIAL: Barcelona a rezolvat primul transfer din 2014: Andre Ter Stegen

OFICIAL: Barcelona a rezolvat primul transfer din 2014: Andre Ter Stegen
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona a reușit în sfârșit să își rezolve problema portarului. Cu titularul Victor Valdes intrat în ultimele șase luni de contrac și fără șanse ca acesta să-și prelungească înțelegerea scadentă în vara lui 2014, catalanii au ajuns la o înțelegere cu tânărul goalkeeper german Andre Ter Stegen (21 de ani), de la Borussia Mönchengladbach. Acesta va ajunge pe Camp Nou cel mai probabil în vară, atunci când Barcelona se va despărți oficial de Valdes.

Anunțul a fost făcut astăzi de cotidianul catalan Sport, care precizează că cel care a girat pentru Ter Stegen a fost chiar Andoni Zubizarreta, fost mare portar al Barcelonei și al Spaniei, în prezent director sportiv al clubului.

Suma transferului este de 10 milioane de euro, iar cele două cluburi au ajuns la o înțelegere după numeroase runde de negocieri, mai anunță Sport.es.

„Înțelegerea este însă acum finală și tot ce mai rămâne e ca Barcelona să stabilească data la care va face anunțul oficial. Asta este doar o mică problemă, ce depinde în mare de momentul în care Valdes își va anunța viitoarea destinație”, notează jurnaliștii de la Sport, care prezintă și o declarație a vicepreședintelui clubului Josep Maria Bartomeu: „Dacă Victor a spus că va spune în ianuarie, noi vom anunța numele noului portar imediat după„.

Spaniolii mai precizează că Barcelona a intensificat negocierile și a ajuns atât de rapid la o înțelegere cu Borussia Mönchengladbach după ce de portar începuseră să se mai intereseze câteva cluburi mari din Europa, printre care Juventus și Arsenal.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗