Patru din șase și salt deasupra liniei: Concordia – Viitorul 1-2. Crețu a fost Moș Crăciun pentru echipa lui Hagi

Patru din șase și salt deasupra liniei: Concordia - Viitorul 1-2. Crețu a fost Moș Crăciun pentru echipa lui Hagi
  • Publicat:
  • Actualizat:

După 1-1 în meciul disputat la începutul acestei săptămâni, Viitorul Constanța a reușit să iasă în avantaj din dubla cu Concordia Chiajna, după succesul cu 2-1, de sâmbătă.

Meciul a fost împărțit în reprize de cele două echipe. Prima a fost la discreția gazdelor, care au controlat autoritar ostilitățile timp de 45 de minute și au concretizat dominarea cu un 1-0 scris pe tabelă după golul lui Neluț Roșu, în urma unei acțiuni de senzație a lui Onduku.

Repriza a doua a început cu Viitorul în mare vervă, în timp ce gazdele de la Chiajna păreau că au rămas la vestiare. Elevii lui Ionuț Chirilă nu au amenințat aproape deloc poarta lui Balauru, dar  a făcut-o, în schimb, Băluță, în partea cealaltă. Micuțul fotbalist al echipei lui Gică Hagi a profitat de o ieșire greșită la ofsaid a defensivei Chiajnei și l-a lobat elegant pe Râmniceanu.

Câteva minute mai târziu, Crețu i-a oferit un balon pe tavă lui Gavra, dar nici acesta, nici colegul Cârstocea nu au găsit poarta. Același Crețu le-a mai dat apoi o șansă celor de la Viitorul, după ce a comis henț în careu, ca un amator. Larie a transformat, și Viitorul a terminat anul cu 4 puncte din 6 contra Chiajnei și deasupra liniei care delimitează retrogradatele.

ECHIPELE DE START:

CONCORDIA: Râmniceanu – Crețu, Leca, Savin, Bucurică – Bambara, Roșu – Neagu, Purece, Onduku – Welington

Rezerve: Cobrea, Dima, Zaharia, Ganea, Da Costa, Strătilă, Apostol

Antrenor: Ionuț Chirilă

AICI AI CELE MAI IMPORTANTE FAZE ALE MECIULUI!

VIITORUL: Balauru – Bejan, Larie, Mitrea, Toșca – Daminuță, Lazăr – Gavra,  Dică, Băluță – Axente

Rezerve: Buzbuchi, Puțanu, Cârstocea, Rusu, Nikolov, Șerban, Iacob

Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

Arbitri: Alexandru Tudor, Sebastian Gheorghe, Marius Nicoară

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×