DEZVĂ‚LUIRI Cifrele care n-au fost de partea naționalei! Patru jucătoare de la HCM au jucat cu probleme medicale

Redactor:
Marius Hutu
DEZVĂ‚LUIRI Cifrele care n-au fost de partea naționalei! Patru jucătoare de la HCM au jucat cu probleme medicale
  • Publicat:
  • Actualizat:

* Medicul naționalei de handbal feminin, Dan Costin, susține că jucătoarele ar fi trebuit să fie la 85% efort aerob și peste 90% efort anaerob pentru a duce Campionatul Mondial la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic.

* Cifrele au fost sub parametri optimi la aproape 75 la sută din tricolore

* Majoritatea fetelor au evoluat la Mondiale cu probleme medicale ortopedice

Ecourile participării echipei naționale la Mondialul de handbal feminin sunt încă departe de a fi stinse. Într-un interviu acordat pentru ProSport, selecționerul Gheorghe Tadici a susținut că mai bine de jumătate din echipă nu a avut parametrii fizici corespunzători pentru a disputa cinci meciuri într-o săptămână: „Au fost pregătite pentru unu, maximum două jocuri pe săptămână. Toate datele sunt publice, se pot verifica la Centrul de Medicină Sportivă, la doctorul echipei, Dan Costin, și la medicul Dorel Tocitu”. România a fost eliminată de Polonia în optimile de finală ale competiției (scor 29-31), după ce a cedat total în fața adversarei în ultimele 10 minute. „Polonia ne-a învins pe pregătire fizică”, a mai subliniat Tadici.

Dar la ce nivel fizic s-au prezentat jucătoarele la echipa națională? Răspunde medicul Dan Costin: „Să nu-mi cereți nume, însă pot să vă spun că în proporție de 70-75 la sută din sportive au fost la 70-75 la sută ca efort aerob. Parametrii în cazul efortului anaerob au fost următorii: în jur de 75 la sută din fete au fost sub 70 la sută din capacitate. Pentru a duce un Campionat Mondial de la un capăt la altul, cu mai multe meciuri într-o perioadă scurtă, parametrii optimi sunt peste 85% efort aerob și peste 90% efort anaerob. Și măcar 12 jucătoare din cele 16 să aibă acești parametri, nu numai una sau două fete. Pregătirea fizică nu se face la lot. Noi, staful tehnic și medical, am încercat să remediem cât am putut din problemele cu care au venit de la cluburi. Am stat și până la ora 1:00 nopțile pentru a le recupera”. Medicul naționalei a mai evidențiat un aspect: „75 la sută din sportive au jucat la acest Mondial cu probleme ortopedice”.

Dan Costin a explicat pentru cititorii ProSport și ce înseamnă efort aerob sau anaerob în contextul unui meci de handbal. „Partea aerobă se referă la efortul care duce meciul 60 de minute. Segmentul anaerob se referă la acele sprinturi de la un semicerc la altul, la contraatacuri. Ideea este că în cazul unor parametri slabi, creierul nu se mai oxigenează cum trebuie. Chiar dacă jucătoarea vrea sau se simte bine, sângele nu mai circulă cum trebuie de la creier la mână”, a precizat medicul naționalei de handbal feminin.

Tadici: „Aș fi avut nevoie de 18 zile de pregătire pentru Mondiale”

Atât staful medical, cât și antrenorul Gheorghe Tadici au arătat cu degetul către cluburi atunci când au fost chestionați despre cine poartă responsabilitatea pentru faptul că handbalistele nu au ajuns la Mondiale la parametri fizici optimi. Totodată, selecționerul a precizat că ar fi avut nevoie de cel puțin o săptămână de pregătire fizică înainte ca echipa să se pregătească tehnico-tactic, astfel încât cifrele să fie ameliorate. „În mod normal aș fi avut nevoie de 18 zile de pregătire înaintea Campionatului Mondial, dar parametrii se realizazează la cluburi. Noi am avut trei antrenamente cu echipa înainte să plecăm în Danemarca, patru înainte de Franța și alte cinci antrenamente înainte de Mondiale. În 11 luni, cluburile realizează, de obicei, trei cantonamente de pregătire fizică generală. Dacă la Centrul Național de Medicină Sportivă poți să mai spui că mai apari erori de 3-5%, cifrele medicului Tocitu nu au cum să te înșele. Nu numai că datele inițiale au fost accentuate, dar au apărut și alte aspecte colaterale”, a declarat Tadici.

Buceschi: „Ne-am pregătit fizic după ce am făcut teste”

HCM Baia Mare a fost gruparea cel mai bine reprezentată la națională, în condițiile în care a oferit cinci handbaliste pentru Campionatul Mondial: Paula Ungureanu, Ada Nechita, Eliza Buceschi, Luciana Marin și Aneta Pîrvuț.

Tadici nu a nominalizat exact cluburile care și-au trimis jucătoarele nepregătite fizic, însă cum HCM-ul a avut cam 30% din lot se poate crede că și vicecampioana ar fi fost în culpă. Bine reprezentată a mai fost Corona Brașov, iar Dunărea Brăila, Cetate Deva sau SCM Craiova au fost alte grupări interne cu handbaliste la națională. „În momentul în care începem pregătirea unui sezon noi facem niște teste, iar în funcție de rezultate lucrăm. Nimic nu este la întâmplare la HCM. Dacă domnul Tadici a avut niște păreri, nu înseamnă că sunt și opiniile mele. Cert este că noi am jucat din trei în trei zile, am făcut și deplasări lungi, iar spre exemplu, cu Hypo Viena, care se confundă în mare proporție cu naționala Braziliei (n.r. calificată în semifinale), am câștigat după ce am fost conduși la pauză. Că unele fete au mai ajuns la lot cu probleme medicale sau mai puțin pregătite fizic se datorează și unor conjuncturi”, a susținut Costică Buceschi, antrenorul principal al echipei HCM Baia Mare.

Patru jucătoare din cinci de la HCM au jucat cu probleme medicale

Tehnicianul liderului din Liga Națională a explicat apoi situația fiecărei handbaliste în parte pe care HCM-ul le-a avut la lot: „Nechita a fost la 50-60% pentru că a venit accidentată de la națională, după jocurile cu Norvegia. Am utilizat-o foarte puțin în perioada următoare, până a revenit la lot, din cauza problemelor medicale. Eliza Buceschi a stat trei săptămâni cu piciorul imobilizat în ghips, Paula Ungureanu a revenit în echipă după o accidentare la șold care a recidivat în Franța, iar Aneta Pîrvuț a avut în vară probleme la unul dintre genunchi, a și suferit o operație de menisc. Luciana Marin a fost singura jucătoare care a fost apătă pe toată durata, din vară și până acum, și a prins toate procesele de pregătire. Când vorbești despre fete, trebuzie să vezi și un istoric al lor”.

Pe de altă parte, șefii echipei din Baia Mare au evidențiat faptul că HCM-ul a arătat forță de luptă cu jucătoarele care au fost și la lot în Liga Campionilor. „Am învins Viborg, Hypo și Thuringer după ce am fost conduși la pauză”, a concluzionat Liviu Bala, directorul executiv al grupării maramureșene.

 

 

 

 

Dan Costin, medicul echipei naționalei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×