Surprize, surprize! Un careu de ași atipic la Mondialul din Serbia! Norvegia și Ungaria au fost eliminate!

Surprize, surprize! Un careu de ași atipic la Mondialul din Serbia! Norvegia și Ungaria au fost eliminate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brazilia, Polonia, Serbia și Danemarca sunt echipele calificate în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin, după ce au câștigat meciurile din sferturi în această seară

  • Brazilia și Ungaria au oferit cel mai spectaculos meci al serii, joc care a avut nevoie de patru reprize suplimentare de prelungiri
  • După ce a învins România în optimi și Franța în sferturi, Polonia s-a calificat în premieră în semifinalele unui turneu final de Campionat Mondial
  • La a treia participare la un turneu final Mondial, Serbia a atins pentru a doua oară semifinalele. Precedenta performanță venise în 2001, când Serbia și Muntenegru a câștigat bronzul


Brazilia – Danemarca (vineri, ora 19:00) și Serbia – Polonia (vineri, ora 21:45) sunt cele două semifinale ale Mondialului de handbal feminin

Se poate spune că avem de a face cu un Campionat Mondial total atipic. Au dispărut turneele finale în care Norvegia, Rusia sau Ungaria făceau legea. În schimb, în fruntea handbalului mondial au apărut echipe precum Brazilia, Polonia sau Serbia. Pentru că toate cele trei formații mai sus amintite, plus Danemarca, fac parte din careul de ași al Mondialului din acest an! Două semifinale pline de surprize și care vor propune, cu siguranță, o învingătoare surpriză. Care nu va fi nici Muntenegu, actuala campioană europeană, nici Norvegia, deținătoarea titlului mondial, nici Franța, echipa care a jucat ultimele două finale Mondiale!


Chiar și mascota turneului final, vulturul specific Serbiei, a sărbătorit victoria alături de jucătoarele lui Sașa Boskovic

11 minute fără gol pentru Norvegia!

Probabil cea mai mare surpriză a serii a fost calificarea echipei gazdă, Serbia, în fața Norvegiei. În fața unei săli pline în Belgrad, sârboaicele au șters cu buretele evoluțiile contradictorii de până acum și au reușit să treacă cu 28-25 de echipa nordică! După un meci incredibil, în care elevele lui Sasa Boskovic păreau că nu mai au nicio șansă, fiind conduse cu 21-16 în minutul 39. N-a fost însă o seară tristă pentru țara gazdă. Pentru că între minutele 39 și 50, Norvegia nu a marcat niciun gol. Iar Cvijic, Lekic și Damnjanovic au făcut spectacol, marcând gol după gol în poarta lui Lunde. Finalul a fost apoteotic, cu 10.000 de spectatori cântând în tribune și sărbătorind calificarea Serbiei în careul de ași al unui turneu final pentru a doua oară consecutiv, după cea reușită la Europeanul de anul trecut. Atunci, Serbia a pierdut semifinala cu Muntenegru și finala mică cu Ungaria. De data aceasta, nici maghiarele, nici muntenengrencele nu vor fi în semifinale!

Serbia – Norvegia 28-25 (14-15)

Serbia: Tomasevic 14 intervenții, Risovic 2 intervenții – Damnjanovic 8, Cvijic 8, Lekic 4, Krpez 3, Zivkovic 2, Popovic 1.

Norvegia: Lunde 16 intervenții – Loke 5, Breivang 4, Mork 4, Sulland 4, Blanco 2, Hammerseng-Edin 2, Herrem 2, Riegelhuth-Koren 1, Alstad 1.


Braziliencelor nu le-a venit să creadă că au obținut cea mai mare performanță din istoria handbalului din Țara Cafelei

Brazilia lui Soubak a scris istorie

Poate cel mai echilibrat și spectaculos meci a fost cel dintre Brazilia și Norvegia. Sud-americancele, care reușiseră sfert de finală pe teren propriu acum doi ani, aveau ambiții și mai mari, însă maghiarele renăscuseră după victoria clară din optimi contra Spaniei. Evident, a rezultat un meci extrem de echilibrat, care a adus aminte de duelul dintre România și Franța de la CM 2007. Atât pentru răsturnările de situație, cât și pentru durata sa, 80 de minute. Adică patru reprize suplimentare de cinci minute care au fost necesare pentru ca cele două echipe să fie despărțite. Au câștigat, până la urmă, elevele danezului Morten Soubak, scor 33-31,  grație evoluției excelente a portarilor Arenhart și Pessoa, dar și a extremei Do Nascimento, lidera unei generații care face spectacol și samba pe semicerc. Pentru Ungaria, Gorbicz n-a mai avut eficiența de altădată, în timp ce goalkeeperii maghiari au fost aproape inexistenți!

Brazilia – Ungaria 33-31 (12-11, 26-26, 3-3, 4-2)

Brazilia: Pessoa 10 intervenții, Arenhart 9 intervenții – Do Nascimento 10, Amorim 6, Rodrigues 5, Rocha 4, Cavaleiro 3, Da Silva 3, Moura 1, Piedade 1.

Ungaria: Herr 11 intervenții, Kiss 1 intervenție – Tomori 7, Gorbicz 5, Cifra 5, Szucsanszki 3, Redei-Soos 3, Bulath 2, Kovacsicz 2, Bognar-Bodi 1, Kovacsics 1, Trișciuk 1, Szamoransky 1.


O generație care promitea mult, dar care nu a câștigat nimic, are ocazia să se răzbune acum. Danemarca speră la primul aur Mondial după 16 ani!

Danemarca, a doua oară consecutiv în semifinale

Pe hârtie, duelul dintre Germania și Danemarca părea cel mai echilibrat. Poate și pentru că ambele echipe erau privite ca favorite la câștigarea turneului, dar și pentru că cei doi antrenori, Jan Pytlick și Heine Jensen, aveau stiluri asemănătoare. Însă odată ce anihiliezi principala armă a nemțoaicelor, pe interul Susann Muller, Germania nu mai are alternativă. E drept, Muller, golghetera acestui turneu final, a marcat 12 goluri pentru nemțoaice în duelul de miercuri seară. Dar nu a avut backup, iar Germania a plătit scump! Cu o înfrângere, prima de la acest turneu final. Una decisivă însă, scor 28-31, care a dus-o pe Danemarca în semifinale pentru a doua oară consecutiv la un turneu final de Campionat Mondial!

Danemarca – Germania 31-28 (17-17)

Danemarca: Greve 6 intervenții, Poulsen 3 intervenții – Kristiansen 7, Jensen 6, Fisker 4, Gravholt 4, Norgaard 4, Hansen 2, Joergensen 2, Thorsgaard 1, Burgaard 1.

Germania: Woltering 12 intervenții – Muller 12, Loerper 5, Nadgornaja 4, Zapf 2, Steinbach 2, Althaus 1, Naidzinavicius 1, Augsburg 1.


Polonia speră la o medalie, printr-un joc care nu convinge, dar care reușește să aducă victorii

Polonia, o altă mare surpriză

O altă mare surpriză înregistrată în sferturile din această seară de la Belgrad și Novi Sad a fost victoria Poloniei, scor 22-21, obținută în fața Franței. O victorie care a asigurat prima prezență din istorie a echipei poloneze în semifinalele unui Mondial. Elevele lui Kim Rasmussen au condus meciul de la un capăt la altul, având și patru goluri avans (10-6, min. 22 și 13-9, min. 33. „Polonia a învins Franța pe pregătire fizică, așa cum ne-a bătut și pe noi. Apoi, nu înseamnă că am fi trecut de Franța, dacă eliminam Polonia”, a declarat Tadici, care a mai ținut să precizeze că secretul Poloniei sunt stagiile centralizate mai lungi desfășurate înaintea turneului final.

Polonia – Franța 22-21 (11-8)

Polonia: Gapska 8 intervenții, Wysokinska 4 intervenții – Siodmiak 5, Wojtas 5, Semeniuk 3, Niedzwiedz 3, Kudlacz 1, Koniuszaniec 1, Szwed 1, Jochymek 1, Kulwinska 1, Byzdra 1.

Franța: Leynaud 6 intervenții, Darleux 4 intervenții – Dembele 5, Pineau 5, Baudouin 4, Kamto 2, Abdourahim 1, Signate 1, Lacrabere 1, Tounkara 1, Cisse 1. 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
Toți românii cu buletin vor fi notificați prin SMS. Devine obligatoriu în România
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×