Managerul revine pe bancă

Începând cu meciul de azi, de la Piatra Neamț, Laurențiu Reghecampf va trebui să-l trimită din nou pe unul dintre secunzii săi în tribună. Asta pentru că trebuie să-i facă loc unuia dintre conducătorii steliști.
Managerul revine pe bancă

Începând cu meciul de azi, de la Piatra Neamț, Laurențiu Reghecampf va trebui să-l trimită din nou pe unul dintre secunzii săi în tribună. Asta pentru că trebuie să-i facă loc unuia dintre conducătorii steliști.

Lui Mihai Stoica i-a expirat suspendarea de 4 luni pe care a primit-o pe data de 13 august anul acesta, astfel că managerul general va reveni lângă Reghecampf la marginea terenului. Suspendarea era valabilă la toate meciurile din Liga 1 în intervalul celor 4 luni, timp în care MM a văzut partide importante precum cele cu CFR Cluj, Vaslui, Pandurii și Petrolul din tribună.

În total, la 12 meciuri din Liga I a absentat oficialul stelist de pe bancă. Comisia de Discipină a LPF a luat această decizie în privința lui Mihai Stoica ca urmare a comportamentului acestuia de la meciul cu Dinamo, câștigat de campioni cu 2-1. Managerul stelist a dat cu șutul într-un steag al formației Dinamo înaintea începerii meciului direct. De asemenea, MM a avut o altercație cu membri ai conducerii FC Dinamo la vestiare, după terminarea meciului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]