Sacrificii pentru națională! Manea a jucat cu entorsă la un deget: „Uit de probleme medicale când începe meciul”

Oana Manea a fost una dintre jucătoarele din tabăra României care a intrat cu probleme medicale în teren. La meciul cu Tunisia, un deget i-a fost dat peste cap, astfel că ea nici nu a intrat în teren la jocul următor, cu Australia.
Sacrificii pentru națională! Manea a jucat cu entorsă la un deget: "Uit de probleme medicale când începe meciul"

Pivotul echipei naționale le-a mulțumit suporterilor pentru susținerea din timpul jocului și speră ca echipa să se revanșeze față de ei la întânirea de joi cu Ungaria

Oana Manea a fost una dintre jucătoarele din tabăra României care a intrat cu probleme medicale în teren. La meciul cu Tunisia, un deget i-a fost dat peste cap, astfel că ea nici nu a intrat în teren la jocul următor, cu Australia. Pentru că miza jocului și forța adversarului au fost diferite azi, pivotul naționalei a fost în prima linie în echipa României. Accidentarea a survenit la mâna de echilibru, nu la cea cu care joacă de obicei mingea, astfel că a putut să evolueze în fruntea Germaniei. Și chiar a avut o prestație apreciabilă, în condițiile în care a înscris un gol și a scos foarte multe aruncări de la șapte metri. „Probleme medicale? Nu mă gândesc la ele când vine meciul, uit repede de probleme!”, ne-a declarat Oana Manea

O singură fază din meci îi poate fi reproșată, o aruncare în bară din situație de unu la unu cu Woltering, spre sfârșitul primei reprize, când România revenea puternic din urmă. De altfel, handbalista a remarcat la final faptul că tocmai ratările noastre au făcut diferența la finalul partidei: „Am avut fluctuații în joc, dar ne-am revenit de fiecare dată. Dacă băgam jumătate din ratări în poartă, poate că am fi câștigat”.

Înfrângerea a avut și părți pozitive

Această înfrângere cu Germania a avut și părțile ei bune. Echipa României a reușit să brevină de două ori în meci după ce a fost condusă în ambele reprize la diferențe apreciabile, cu cinci, respectiv șase goluri. „A contat foarte mult că am reușit să revenim de fiecare dată, în alte ocazii intram mai repede în >. Din păcate, jocul nostru a avut fluctuații”, a susținut jucătoarea echipei Krim Ljubljana, convinsă că echipa își va reveni chiar de la meciul cu Ungaria: „Am încredere în fete, simt și atmosfera bună care este acum la echipa națională”.

Ultimele confruntări cu Germania la un Campionat Mondial au avut loc în 2007. Atunci, tricolorele au câștigat în grupa principală cu 32-24, dar apoi au pierdut în finala mică după prelungiri. Este posibilă o nouă „dublă” cu Germania și la turneul final din Serbia? „Nu ne gândim noi la revanșe, deocamdată trebuie să ne concentrăm la meciul următor”, a comentat Manea. Pivotul României a ținut să le mulțumească fanilor care au venit la meci și îi așteaptă într-un număr mare și la disputa de joi, cu Ungaria, ora 20:15. „Chiar ne pare rău că suporterii au bătut atâta drum și nu am reușit să le oferim o bucurie printr-o victorie. Îi așteptăm și la meciul cu Ungaria, iar de data aceasta sper să-i facem fericiți”.

 

Foto: Sebastian TÂTARU

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania