Adio, United? Nu mai e cale de împăcare între Van Persie și Moyes, olandezul a cerut transferul: „Am aflat marea veste” Cine a intrat pe fir

Adio, United? Nu mai e cale de împăcare între Van Persie și Moyes, olandezul a cerut transferul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Relațiile dintre David Moyes și starul Robin van Persie sunt extrem de reci, iar în iarnă am putea asista la un transfer neașteptat, anunță Irish Mirror.

Sosit pe Old Trafford în vara lui 2012 de la rivala Arsenal, „olandezul zburător” s-a adaptat perfect, fiind de departe locomotiva care a tras-o pe United spre un nou titlu. A fost golgheterul Premier League în stagiunea trecută și „diavolii” erau siguri că au dat lovitura. Doar că venirea lui David Moyes pe bancă a creat o serie de tensiuni în vestiar, cel mai nemulțumit de relația pe care o are cu tehnicianul fiind chiar Van Persie.

Potrivit sursi citate, vârful batav de 30 de ani ar fi ajuns la capătul răbdării și ar fi mers la conducătorii clubului pentru a-i ruga să îl declare transferabil, astfel încât să își găsească o altă echipă în perioada de transferuri din iarnă.

Jurnaliștii noștri care se ocupă de United au aflat marea veste. Marți, Van Persie a mers la board-ul lui United și a cerut să fie transferat.„, a spus jurnalistul lui BBC, Mark Lawrenson, pentru Irish Mirror.

Van Persie a lipsit în ultimele patru partide ale lui United, din cauza unei accidentări, dar a revenit în această după-amiază, contra lui Newcastle. Întrebat zilele trecute despre revenirea starului său, Moyes a explicat că absența sa nu „contează atât de mult”, lucru care a alimentat și mai mult speculațiile.

De altfel, despre relația dificilă dintre cei doi s-a scris și înaintea partidei din Ligă, contra lui Sociedad. Deși era anunțat titular, Van Persie nu a făcut parte din lot, iar jurnaliștii britanici descoperiseră faptul că acest lucru a fost cauzat de un conflict verbal între cei doi, care a fost la un pas să degenereze într-unul fizic, dacă alți fotbaliști ai lui United nu ar fi intervenit. Oficialii „diavolilor” au negat incidentul și au explicat că olandezul nu a putut juca în acea partidă de Champions League din cauza unei accidentări.

În Anglia deja se speculează pe seama viitoarei destinații a lui Van Persie. Cea mai probabilă variantă este Chelsea, formație care caută cu disperare un atacant de valoare, în condițiile în care Torres și Ba au dezamăgit. Există și varianta întoarcerii la Arsenal, acolo unde Wenger a reușit din nou să creeze o trupă fantastică, dar care are marele dezavantaj că are un singur vârf autentic de calibru: Giroud.

45.000.000 de milioane de euro este cota de piață a lui Van Persie, conform transfermarkt.de

26 de goluri în 38 de meciuri a înscris Van Persie, în primul său sezon pe Old Trafford. Și în acest sezon este golgheterul echipei, în ciuda problemelor medicale: a punctat de 7 ori în cele 10 meciuri în care s-a aflat pe teren

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×