Mai speră în reabilitare! Tribunalul Federal de la Lausanne a admis dosarul Rapidului cu privire la retrogradarea în Liga a II-a

Redactor:
Adrian Albu
Mai speră în reabilitare! Tribunalul Federal de la Lausanne a admis dosarul Rapidului cu privire la retrogradarea în Liga a II-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul Federal de la Lausanne a admis dosarul giuleștenilor cu privire la retrogradarea în Liga a II-a, iar clubul ar putea primi la începutul anului viitor un răspuns în această speță

Rapid a fost retrogradată în Liga a II-a în vara acestui an, deși a câștigat barajul de menținere în Liga I, 2-1 împotriva Concordiei Chiajna

Rapid nu renunță la Liga I și speră ca în urma recursului pe care l-a intentat la Tribunal Federal de la Lausanne să se facă dreptate. Echipa din Giulești a contestat decizia TAS din octombrie, prin care Concordia Chiajna a rămas în prima ligă. Tribunalul Federal a citat toate părțile implicate în primul caz, adică Federația Română de Fotbal, Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar și clubul Concordia Chiajna.

Toate cele trei părți sunt obligate ca până pe data de 14 ianuarie 2014 să depună motivația, iar dosarul se va judeca din nou, pe fond. De exemplu, Federația condusă de Mircea Sandu va expune motivul pentru care a organizat acel baraj pentru rămânerea în prima Ligă de fotbal. Totodată, reprezentantul Tribunalului Sportiv va explica de ce judecătorul a luat decizia ca Rapid să joace în sezonul 2013/2014 în Liga a II-a, deși și-a câștigat pe terenul de fotbal dreptul de a evolua în Liga I. În ultimă instanță, Concordia Chiajna trebuie să-și motiveze cererea de a rămâne în continuare pe prima scenă.

Rapid poate obține și despăgubiri

Recursul giuleștenilor le-a dat de gândit celor de la Tribunalul Federal și au decis să admită dosarul acestora. Forul elvețian a înștiințat deja toate părțile implicate de existența acestui caz și le-a adus la cunoștință toate detaliile. Șansele ca Rapid să primească un răspuns favorabil sunt egale, 50-50, judecătorii considerând că TAS nu a judecat corect. Dacă vor avea câștig de cauză, giuleștenii vor reveni în Liga I, iar ilfovenii vor ajunge în liga a doua. Dar cum acest campionat este în curs de desfășurare, clubul alb-vișiniu ar urma să revină în prima ligă abia din sezonul 2014-2015. Deoarece Rapidul a pierdut practic un sezon de Liga I, el ar putea obține despăgubiri din partea celor care vor fi găsiți vinovați de retrogradarea în Liga a II-a.

Învingători pe teren, învinși la TAS

Pe 13 iulie, Rapid și Concordia s-au întâlnit pe stadionul Dinamo pentru a decide cine rămâne în Liga I. După un meci dramatic, încheiat după 120 de minute, Rapid s-a impus cu 2-1 și urma să evolueze în continuare în Liga I. Dar Chiajna a făcut imediat recurs la TAS. Din păcate pentru giuleșteni, pe 2 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a prezentat decizia în cazul apelului formulat de Concordia, forul de la Lausanne susținând că meciul de baraj pentru menținerea în Liga I cu Rapid nu ar fi trebuit organizat și că ilfovenii au dreptul să rămână în primul eșalon. Ca urmare a faptului că apelul a necesitat rezolvare urgentă, Judecătorul Unic angajat de TAS, Marco Balmelli (Elveția), a luat deciziile. Acesta a considerat SC FC Rapid SA nu are licență pentru a participa în sezonul 2013/14 al Ligii I și meciul de baraj a fost organizat fără vreo bază regulamentară. În această situație, Concordia a ajuns în Liga I, iar Rapid în Liga a II-a!

După 16 etape, Rapid e lider în Seria I din Liga a II-a, cu 28 de puncte, la fel ca și Unirea Slobozia

Cristi Ionescu, fractură de pomete!

Căpitanul lui FC Brașov, Cristi Ionescu, s-a accidentat grav la antrenamentul de marți seara și nu va mai putea evolua în acest an. În urma unui duel aerian pentru minge, Cristi Ionescu a fost lovit involuntar cu cotul în față de Mugurel Buga, iar căpitanul brașovenilor s-a prăbușit pe gazon. Fundașul a fost transportat de urgență la spital, iar verdictul medicilor a fost dur: fractură de pomete! „Nu-mi vine să cred, a fost curat ghinion. Este o lovitură dură pentru noi, pentru că am pierdut un jucător extraordinar „, a spus antrenorul Ilie Stan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”