Pentru prima dată, Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache au fost contestați de o parte a galeriei

Pentru prima dată de când a devenit acționar, Ionuț Negoiță a fost înjurat de o parte a galeriei. Constantin Anghelache n-a scăpat nici el.
Catalin Muresanu
Pentru prima dată, Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache au fost contestați de o parte a galeriei

Pentru prima dată de când a devenit acționar, Ionuț Negoiță a fost contestat de o parte a galeriei. Constantin Anghelache n-a scăpat nici el.

Imediat după ce a debarcat în Ștefan cel Mare, Ionuț Negoiță a început un proces de reașezare a clubului. Alături de el l-a luat și pe Constantin Anghelache, despre care a fost de părere că poate ajuta prin experiența sa. O parte a datoriilor au fost imediat plătite, ceea ce i-a permis clubului să funcționeze în continuare, dar s-a umblat și la costuri.

Reversul medaliei a fost însă calitatea noii echipe. Cu o politică salarială nouă, bazată pe remunerații mici, jucătorii importanți au ocolit echipa din Ștefan cel Mare. De altfel, Negoiță l-a delegat pe Anghelache să aducă jucători tineri, pe salarii mici, care să fie crescuți de Dinamo. Socoteala din târg nu s-a potrivit însă cu cea de acasă. Aproape niciun jucător dintre cei aduși de Anghelache n-a confirmat, iar Dinamo a dus lipsa în acest tur de calitate.

Suporterii i-au acordat un vot de încredere noului manangement și au revenit la stadion, însă ușor-ușor fanii au început să conteste noua conducere. După victoria cu Săgeata, Dinamo a urcat pe locul 6, la trei puncte distanță de locul 5. În vară, conducerea fixase ca obiectiv locurile 1-5.

La partida de la Constanța, Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache au fost pentru prima dată contestați de o mică parte a galeriei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania