Mutu vrea, Ajaccio are „cheia”! Atacantul e tentat de o colaborare cu Contra, dacă reziliază cu francezii. Detaliile mutării

Redactor:
Marian Dima
Mutu vrea, Ajaccio are
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 13 ani de la plecarea de la Dinamo la Inter Milano, Mutu se întoarce în țară

Oficialii Petrolului au confirmat ceea ce ar putea fi „bomba anului” pentru suflarea ploieșteană: transferul lui Mutu!

Mijlocașul de 34 de ani, trecut pe la Juventus, Inter, Parma, Verona, Fiorentina și Chelsea, a fost convins de antrenorul Cosmin Contra – bun prieten al acestuia, să vină la Ploiești, singurul impediment, în acest moment, fiind „eliberarea” de contractul cu gruparea franceză Ajaccio, unde se mai află sub angajament încă un an și jumătate! Cu un salariu foarte bun în Franța, circa două milioane de euro pe an, Mutu speră să primească o sumă de bani la reziliere, astfel încât ambele părți să fie mulțumite: Ajaccio să facă economie, mai ales că jucătorul nu mai prinde lotul, în ultimele meciuri, fiind la un moment dat în „contre” cu fostul antrenor, Ravanelli, iar Mutu să-și „restarteze” ultima parte a carierei, cu o nouă provocare – Petrolul visând, cu acesta în teren, la câștigarea titlului și participarea în Champions League!

 Acționarul Petrolului, Dan Capră, a mers în Franța, întâlnindu-se cu „Briliantul”, cu care s-a înțeles verbal, jucătorul lăsând de înțeles și el că ar agrea o astfel de variantă. „Vreau să mă întorc în România, vreau să mai joc un an și jumătate. Nu vă spun la ce echipă, e o surpriză. Să rezolv problemele la Ajaccio și după aia vedem. Dinamo nu o să fie, mai ales după ultimele discuții. Vreau să vin în România în decembrie. Aici, la Ajaccio, mai am un an și jumătate contract și dacă reușesc să termin aici… Pentru că vreau să fie toată lumea mulțumită. Aici m-am simțit bine și am o relație bună cu președintele”, a declarat Mutu la Digi Sport.

Rămâne Contra, Mutu se gândește la națională
Venirea lui Mutu la Petrolul mai asigură un lucru foarte important în tabăra galben-albaștrilor: rămânerea la echipă a antrenorului Cosmin Contra, căruia, în vară, îi expiră contractul, „Guriță” condiționând semnarea unui nou angajament de rezolvarea anumitor probleme.

Prin întoarcerea în țară, unde i s-ar garanta evoluția constantă, Mutu ar putea reintra în vederile primei reprezentative. „Nu renunț la națională”, a declarat atacantul atunci când a intervenit telefonic pentru a-l ataca pe selecționerul Victor Pițurcă.

Cosmin a vorbit cu Adi și l-a convins, dar a contat și parcursul echipei noastre din ultimul an, faptul că avem obiective importante, precum și atmosfera pe care a văzut-o la meciurile Petrolului
Dan Capră, președinte Petrolul

28,9 milioane de euro este suma de transfer în schimbul căreia Adrian Mutu a trecut de la Parma la Chelsea, în 2003

54 de goluri a marcat „Briliantul” pentru Fiorentina în cei cinci ani petrecuți la formația toscană

2 trofee a cucerit Adrian Mutu în întreaga carieră, cu Dinamo (cupa și campionatul), în sezonul 1999-2000

35 de goluri a marcat atacantul de 34 de ani pentru echipa națională, el fiind, alături de Hagi, golgeterul all-time al tricolorilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut