Florian Gheorghe, noul șef al hocheiului românesc pentru următorii patru ani

Redactor:
Marius Hutu
Florian Gheorghe, noul șef al hocheiului românesc pentru următorii patru ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florian Gheorghe, fostul președinte al ANST, a fost ales azi președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, în urma Adunării Generale de Alegeri care a avut loc la sediul MTS. Florian Gheorghe a fost într-o competiție cu alți doi candidatți, Zoltan Olti Pașca și Alexandru Butucel, și a ieșit învingător încă din primul scrutin.

După ce anul trecut s-a votat cu „pistoalele pe masă” și ședința de azi a avut un moment tensionat. Colegiul Tehnic „Mircea Cărtărescu” a avut la Adunarea Generală doi delegați (!), unul venit din Brașov pentru a-l susține pe Zoltan Olti Pașca, iar altul din București, susținător al lui Florian Gheorghe. Practic, doi oameni care împărțeau același vot, dar cu opțiuni diferite! După câteva minute bune de ceartă, Comisia de Alegeri a invalidat votul Colegiului Tehnic. Astfel, au rămas doar 20 de voturi disponibile pentru cei trei candidați. Pentru că și-a dat seama că nu are șanse să câștige, Alexandru Butucel le-a transmis susținătorilor să meargă pe mâna lui Florian Gheorghe. „Nu am făcut jocuri dinainte, ci am discutat pe hol, înainte de a se vota. Mi-am dat seama că nu am nicio șansă să câștig, astfel că voturile care imi erau destinate s-au dus către Florian Gheorghe. Cred că a fost cea mai bună opțiune”, ne-a declarat Alexandru Butucel, candidatul de 27 de ani.

Astfel, președintele Federației Române de Hochei a fost desemnat încă din primul tur de alegeri. Florian Gheorghe a câștigat disputa cu Zoltan Olti Pașca cu 11-9, astfel că în următorii patru ani va coordona activitatea hocheiului românesc.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×