Steaua își reînființează Academia! Prima mare lovitură pe care o poate da

Steaua își reînființează Academia! Prima mare lovitură pe care o poate da
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Mitriță poate fi prima lovitură pe care Steaua o dă, în cazul în care își reînființează Academia, așa cum a anunțat Massimo Pedrazzini

Massimo Pedrazzini a anunțat ieri că Steaua va avea din nou academie de fotbal, după ce aceasta fusese închisă în 2009, pe motiv că nu-și justifică invetițiile. Italianul, care este finul lui Gigi Becali, se va ocupa de coordonare proiectului, iar Pedrazzini spune că are acordul patronului Stelei în acest sens.

Următorul pas pe care oficialii Stelei ar urma să-l facă este recrutarea de noi talente, așa cum s-a întâmplat în momentul în care Gigi Becali a decis să înființeze Academia. Atunci, vârfurile de generație de la naționalele de copii și juniori au ajuns în curtea Stelei. Printre ei, Ionuț Năstăsie, Valeriu Lupu, Lucian Filip, Iulian Roșu sau Alexandru Lazăr.

Primul puști pe care Steaua l-ar putea transfera pentru noul proiect este tânărul Alexandru Mitriță, care aparține de Viitorul. Mijlocașul în vârstă de 18 ani a fost împrumutat de Hagi la Steaua, pentru echipa pe care campioana României a fost obligată s-o înscrie în UEFA Youth League. În contractul de împrumut, cele două cluburi au pus și o clauză pentru un transfer definitiv, pe care o poate activa în vară

Alături de Grădinaru, Mitriță a fost printre cei mai buni jucători ai Stelei în partidele din Liga Campionilor dedicată echipelor sub 19 ani. Nepotul lui Dumitru Mitriță – fost jucător la Steaua în mandatul lui Pițurcă, este unul dintre cei mai talentați puști din generația sa. Deși a debutat în Liga I abia în acest sezon, Mitriță s-a făcut remarcat încă de la primul meci pentru Viitorul, cu tehnica și tupeul său, în sensul pozitiv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Informația momentului despre ION ILIESCU. Anunțul făcut chiar de avocatul său
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare