Victorie, dar cum? Dulca recunoaște: „Am jucat slab, bine că vine pauza”

Redactor:
Robert ZANFIR
Victorie, dar cum? Dulca recunoaște:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mediașul și-a revenit după înfrângerea în fața Astrei și și-a reamintit de seria de nouă meciuri fără eșec. Echipa lui Dulca a câștigat în fața Concordiei Chiajna, într-un meci în care jucătorii ambelor echipe s-au întrecut în gafe și execuții hilare. Dulca a recunoscut după meci: „Am jucat slab”

„Știam că va fi foarte greu. Concordia a jucat foarte bine, nu refuză jocul, încearcă să paseze mult. Importante sunt cele trei puncte, chiar dacă azi am jucat foarte slab. Această pauză este binevenită pentru noi. Florin Dan a marcat, este important lucrul ăsta. Regret că nu îl vom avea meciul următor. Chiar dacă am rămas în zece oameni, am știut să gestionăm jocul”, a spus antrenorul Gazului.

Gaz Metan Mediaș a învins luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, în care de la fiecare grupare a fost eliminat un jucător.

Golul a fost marcat de Florin Dan, în minutul 11, dintr-o lovitură liberă de la 17 metri.

Gaz Metan Mediaș: Buchta – Frăsinescu, Muth, Markovici, Buzean – Tahar, R. Zaharia (Medeiros ’46) – C. Petre, Fl. Dan, Llullaku (Munteanu ’66) – Bud (Bozeșan ’75). Antrenor: Cristian Dulca.

Concordia Chiajna: Râmniceanu – Crețu, Savin, Melinte, Bambara – Bucurică – Serediuc, Purece (Florea ’69), Onduku (Strătilă ’90+1), N. Roșu – Welington. Antrenor: Ionuț Chirilă.

Cartonașe galbene: Muth ’20, R. Zaharia ’23, Fl. Dan ’46, ’58 / Onduku ‘8, Purece ’13, Roșu ’13, Savin ’52.
Cartonașe roșii: Fl. Dan ’58 / Crețu ’10.

Arbitri: Marcel Bîrsan (central) – Vasile Marinescu, Gabriel Bârjac (asistenți) – Adrian Comănescu (rezervă).
Observatori: Costin Toma, Gheorghe Nedelescu.
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul a fost martor şi a încercat disperat să îl salveze
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×