Nistor, primele impresii după înfruntarea cu Falcao: „E extraordinar să joci contra lui” Ce spune de națională și cum a trăit Pandurii – Fiorentina

Nistor, primele impresii după înfruntarea cu Falcao:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a reușit, aseară, un rezultat important în etapa a 13-a din campionatul Franței. Cu el pe teren din minutul 70, Evian a plecat neînvinsă din una dintre cele mai grele deplasări ale sezonului. Monaco – Evian s-a terminat 1-1, iar mijlocașul român a împărtășit primele impresii de după întâlnirea cu Falcao.

A fost un rezultat foarte bun. Puteam să câstigam cu Monaco, dar ne mulțumim cu un punct. E ceva extraordinar să joci cu Falcao, cu Moutinho. Sunt foarte fericit că am ajuns aici. Puteam să învingem chiar, am avut ocazie în minutul 89.„, a spus Dan Nistor pentru Dolce Sport.

Naționala are în următoarele 10 zile dubla pentru calificarea la Mondial, iar Nistor ar fi putut fi o soluție pentru înlocuirea lui Pintilii. Cum prezențele sale la Evian au fost meteorice, Pițurcă nu a putut să îl convoace, însă închizătorul este conștient că nu ar fi meritat să facă parte din lot.

Gândul meu cel mai mare e să joc la echipa mea de club și după aia la națională. Sunt cu inima alături de tricolori, sper să se califice. Dacă voi juca la echipa de club, mă voi gândi și la națională„, a mai spus Nistor.

Întrebat de răsturnarea de scor incredibilă din partida pe care fosta sa echipă, Pandurii, a susținut-o contra Fiorentinei, mijlocașul a punctat: „Nu mi-a venit să cred ce s-a întamplat la meciul lor. Le doresc să se califice și la anul în Europa League.„.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×