Roger Federer a obținut prima victorie la Turneul Campionilor, în fața lui Richard Gasquet

Roger Federer a dispus în două seturi de Richard Gasquet (Franța), scor 6-4 6-3, într-un meci din grupa B a Turneului Campionilor, în care elvețianul s-a aflat permanent la conducerea scorului, cu excepția debutului, când francezul a câștigat primul game pe propriul serviciu. Roger Federer îl domina categoric pe Gasquet în întâlnirile directe, 10-2, și așa aveau să stea lucrurile și la Londra, unde multiplul campion (de șase ori câștigător al Turneului Campionilor) a realizat nu mai puțin de 29 de lovituri direct câștigătoare, în comparație cu cele 11 ale adversarului său.

De asemenea, Fedex a convertit patru din cele 11 mingi de break pe care și le-a creat și a comis 30 de greșeli neforțate, în timp ce Gasquet a reușit doar o minge de break din șase și a făcut 27 de lovituri neforțate. Așadar, bătălia din grupa B pentru primele două locuri care permit calificarea în semifinale se va da probabil între Novak Djokovic, Juan Martin Del Potro și Roger Federer, primii doi întâlnindu-se în această seară, de la ora 22.

În primele meciuri, Del Potro l-a învins pe Gasquet cu scorul de 6-7 6-3 7-5, iar Federer a pierdut partida cu numărul doi mondial, Novak Djokovic, scor 4-6 7-6 2-6.

Articol publicat de Alexandru Tăcină

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]