Reghe n-a mai avut răbdare până la vestiar! FOTO: Reacția nervoasă avută față de Tănase, chiar pe gazon. Ce i-a reproșat

Steaua a obținut doar o remiză în deplasarea de la Basel, scor 1-1, deși a condus mai bine de 70 minute și părea să aibă victoria în mână. Sio a egalat însă în prelungirile partidei, iar roș-albaștrii rămân cu doar două puncte după patru etape în Champions League. Deși, în declarațiile date la final, Laurențiu Reghecampf a ținut să-și felicite jucătorii pentru prestația din meciul din Elveția, acesta s-a arătat deranjat de lipsa de concentrare a elevilor săi și de modul în care au evoluat după deschiderea scorului. Elocvent pentru nemulțumirea tehnicianului față de mai mulți dintre jucătorii săi a fost un moment petrecut chiar pe gazonul arenei St. Jakob-Park, după ultimul fluier al centralului Olegario Benquerecna. Reghe și-a "vărsat nervii" pe Cristi Tănase căruia i-a reproșat în special prestația din repriza secundă. Reghe s-a arătat nemulțumit de modul în care "Dodel" a tratat anumite faze de atac ale Stelei, când a riscat inutil și a pierdut balonul, în situații în care Steaua ar fi putut păstra posesia. În opinia tehnicianului, roș-albaștrii ar fi putut obține victoria dacă ar fi tratat mai cerebral meciul, după deschiderea scorului.
Reghe n-a mai avut răbdare până la vestiar! FOTO: Reacția nervoasă avută față de Tănase, chiar pe gazon. Ce i-a reproșat

Steaua a obținut doar o remiză în deplasarea de la Basel, scor 1-1, deși a condus mai bine de 70 minute și părea să aibă victoria în mână. Sio a egalat însă în prelungirile partidei, iar roș-albaștrii rămân cu doar două puncte după patru etape în Champions League.

Deși, în declarațiile date la final, Laurențiu Reghecampf a ținut să-și felicite jucătorii pentru prestația din meciul din Elveția, acesta s-a arătat deranjat de lipsa de concentrare  a elevilor săi și de modul în care au evoluat după deschiderea scorului.

Elocvent pentru nemulțumirea tehnicianului față de mai mulți dintre jucătorii săi a fost un moment petrecut chiar pe gazonul arenei St. Jakob-Park, după ultimul fluier al centralului Olegario Benquerecna.

Reghe și-a „vărsat nervii” pe Cristi Tănase căruia i-a reproșat în special prestația din repriza secundă. Reghe s-a arătat nemulțumit de modul în care „Dodel” a tratat anumite faze de atac ale Stelei, când a riscat inutil și a pierdut balonul, în situații în care Steaua ar fi putut păstra posesia, dacă decarul și-ar fi pus în valoare calitățile.

Un alt jucător criticat de Reghecampf după meci a fost Daniel Georgievski, care a avut o parte de vină la golul egalizator al elvețienilor.

În opinia tehnicianului, roș-albaștrii ar fi putut obține victoria dacă ar fi tratat mai cerebral meciul, după deschiderea scorului.

foto: Răzvan Lupică

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]