Alarmă în rândul fanilor lui Spurs. Englezii se tem că l-ar putea pierde pe Chiricheș și vor să îi pună pe masă un nou contract, cu o clauză de reziliere mare

Alarmă în rândul fanilor lui Spurs. Englezii se tem că l-ar putea pierde pe Chiricheș și vor să îi pună pe masă un nou contract, cu o clauză de reziliere mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș este omul momentului la Tottenham. Deși a sosit de o scurtă perioadă în Londra, fundașul român s-a adaptat perfect cerințelor din Premier League, devenind într-un timp record unul dintre senatorii de drept ai echipei lui Villas Boas.

În cinci partide cu internaționalul român pe teren, Spurs nu a primit vreun gol, iar suporterii au deschis un topic special pe internet, în care să discute despre abilitățile și evoluțiile lui. După meciul cu Everton, din weekend, s-au strâns deja sute de mesaje avându-l ca personaj principal pe Chiricheș, iar cele mai multe dintre ele sunt pozitive. Deși suporterii din Anglia nu sunt obișnuiți ca fundașii să încerce să iasă cu mingea la picior –  Vlad obișnuia să facă acest lucru încă din perioada „Steaua„, însă britanicii consideră că acesta este un risc inutil pe care și-l asumă -, cei mai mulți au recunoscut că românul posedă câteva calități ieșite din comun.

Mai mult, discuția din urmă cu câteva săptămâni, când agentul jucătorului dezvăluia că Spurs ar putea fi doar o „haltă” în drumul spre Chelsea pare să îi fi pus pe jar pe susținătorii Lilywhites, care le cer conducătorilor să îi fixeze o clauză de reziliere cu multe zerouri.

Iată mai jos câteva dintre sutele de mesaje postate de fanii lui Spurs în topicul special creat, pe www.tottenhamhotspurs.tv/forum

E din ce în ce mai bun cu fiecare minut pe care îl petrece pe teren
Raleigh Spur

Chiricheș va fi un jucător imens pentru noi în viitorul apropiat. Neapărat trebuie să îi punem în contract o clauză de reziliere masivă, altfel riscăm să îl pierdem. Să semneze un nou contract, în care să fie stipulată o asemenea dispoziție specială
Yid_1984

Băiatul ăsta promite mult, se poziționează excelent și ne arată că tehnica nu îi e străină. Are calitate și atunci când are mingea la picior”  
Ginola 14

Încă nu pare atât de sigur în jocul aerian, dar compensează prin plasament și prin viziunea din joc
White Hart Dutch

Personal, văd un potențial uriaș în Chiricheș. Are mici probleme, dar e normal să nu te adaptezi perfect încă de la început. Odată rezolvate aceste neajunsuri, va fi un fundaș central de talie mondială
Pompower

Vlad are niște abilități incredibile, dar s-ar putea ca încrederea pe care o are în el să ne coste la un moment dat. L-am tot văzut că încearcă să iasă cu mingea la picior…Mai bine s-ar rezuma la ceea ce știe, să îi stopeze pe atacanți adverși. Pentru că o face foarte bine
Jan7

Limbajul corpului lui Chiricheș îmi aduce aminte de Dembele. Îi dă senzația mereu adversarului că va face un lucru previzibil, apoi reușește să îl păcălească. A reușit de câteva ori schema asta cu Everton, e imposibil să îi anticipezi mișcările
Markgisme

Contra lui Everton, l-am văzut pentru prima oară pe Vlad în acțiune. Pot să spun că avem un fotbalist extraordinar în curte. Văd că mulți îl critică pentru că își asumă riscuri, dar, per total, talentul său este uimitor. E genul de fundaș care face diferența
Roscono3

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri