Român până în baraj, dar Piți nu știe! Kehinde Fatai ar putea primi cetățenia română până pe 15 noiembrie

Român până în baraj, dar Piți nu știe! Kehinde Fatai ar putea primi cetățenia română până pe 15 noiembrie
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Victor Pițurcă nu a fost întrebat de FRF dacă are de gând să conteze pe Fatai la națională

*Kehinde Fatai ar putea deveni cetățean român până la data meciului‑tur cu Grecia

FRF a depus actele pentru ca Fatai (23 de ani, foto) să obțină cetățenia română, jucătorul și-a exprimat dorința de a juca pentru tricolori, dar selecționerul nu a fost întrebat dacă este interesat sau nu de nigerian. Sursele federale explică. „El a aflat din presă, habar nu avea de toată treaba asta cu Fatai, nimeni nu l-a  consultat”. Acest lucru exclude total varianta avansată inițial dinspre FRF, conform căreia Kehinde Fatai reprezintă o soluție chiar pentru barajul cu Grecia. Mai mult, poziția selecționerului vine să confirme ipoteza care susținea faptul că Federația este doar un paravan într-o înțelegere a lui Mircea Sandu cu Ioan Niculae pentru ca atacantul să capete statut de jucător comunitar.

Cu toate acestea, sunt șanse mari ca fotbalistul să capete cetățenia română până la jocul-tur cu Grecia: „Zilele următoare este de așteptat ca Inspectoratul General pentru Imigranți să îi elibereze adeverința de ședere permanentă. Iar acest document, împreună cu adresa de la FRF, va fi trimis la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care va întruni o comisie special pentru Fatai. Restul va fi o formalitate”, a explicat Carmen Tocală, secretar de stat al MTS.

5 meciuri a jucat Fatai în acest sezon pentru Club Brugge și a marcat o singură dată

2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Fatai, conform transfermarkt

93 de meciuri a jucat Fatai pentru Astra începând cu 2010. Atacantul a marcat 34 de goluri pentru formația giurgiuveană

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…