Cristian Popovici îi temperează pe fanii Botoșaniului: „Cine se gândește că ne putem bate la cupele europene este într-o mare eroare”

Cristian Popovici îi temperează pe fanii Botoșaniului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei FC Botoșani, Cristian Popovici, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că este mulțumit de parcursul din primele 11 etape al formației sale, care a suferit doar două înfrângeri, cu Steaua și Pandurii, însă a precizat că nu se gândește la calificarea în cupele europene.

„După 11 etape să ai două înfrângeri, împotriva campioanei și a vicecampioanei, asta nu poate fi decât un motiv de apreciere asupra muncii pe care o facem noi antrenorii, jucătorii. Cine gândește altfel, că FC Botoșani se poate bate la campioant sau la cupele europene, este într-o mare eroare. E clar că Petrolul este echipa favorită la acest meci. Petrolul este o echipă mai bună decât Pandurii, o echipă care probabil se va bate la titlu cu Astra și Steaua. Din meciurile acestea puternice, avem doar de câștigat”, a spus Popovici, informează fcbotosani.ro.

Cristian Popovici a afirmat că orice punct obținut în meciul cu Petrolul este un rezultat pozitiv. „Jucătorii câștigă experiență, simt adversitatea unor jucători foarte puternici și în care se investesc foarte mulți bani. Au contracte de patru-cinci ori mai mari decât au jucătorii noștri. Orice punct scos împotriva unei echipe de talia Petrolului, Stelei, CFR Cluj, Vaslui… nu face decât să ne aducă încredere și moral. Foarte puțin va conta absența de pe bancă a lui Contra. El pregătește jocul timp de o săptămână. La meci poți eventual să stimulezi un jucător prin ieșirea ta la marginea terenului. Planul tactic îl faci în timpul săptămânii. Îl are pe Roșu cu care comunică și dacă vrea să schimbe ceva în jocul echipei, o face foarte repede”, a completat Popovici.

Portarul Vasile Curileac a precizat că în meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-6, a primit pentru prima oară în carieră atât de multe goluri. „După înfrângerea de la Pandurii trebuie să fim mult mai atenți și mai concentrați pentru a nu avea greșelile pe care le-am făcut la Pandrurii. Sperăm să scoatem un rezultat bun dar se poate întâmpla orice. La Pandurii, toți am fost o apă și un pământ. Avem o săptămână să ne revenim și să dăm totul pe teren, în meciul cu Petrolul. Cred că publicul va fi alături de noi. Contează foarte mult să fie alături de noi, îți dă alt moral, te împinge de la spate”, a completat Curileac.

Fundașul dreapta Andrei Patache a declarat că în partida cu Petroul jucătorii botoșăneni trebuie să fie concentrați pe întreaga durată. „Am uitat ce a fost la Târgu Jiu. Noi trebuie să facem un joc bun și să scoatem un rezultat cât mai bun. Noi trebuie să facem un joc bun mai ales că jucăm acasă și să obținem un rezultat pozitiv. Doar nu o să vină Petrolul și să ne ia puncte. Nu îmi este frică de niciun jucător de la Petrolul. Au jucători buni, au calitate. Trebuie să fim concentrați, aproape de ei și să nu le dăm șanse. Să fim conectați sută la sută și să câștigăm cel puțin un punct. Îi respectăm pe cei de la Petrolul dar trebuie să ne facem jocul și să obținem ceva din meci. Dacă e nevoie, îi urcăm, și pe garduri. Numai să câștigăm”, a subliniat Patache.

Andrei Patache a precizat că în timpul meciului poate să fie înjurat, pentru că oricum nu aude ce se întâmplă din cauza concentrării. „Sper să nu fie glume dar noi în teren nu le auzim. Auzi la urmă sau la pauză. În timpul meciului, pot să mă înjure de la un metru că nu îl aud. Eu sunt conectat pe treaba mea. Sper să fie alături de noi. Cel mai mult, mi-a plăcut publicul în meciul cu CFR Cluj. Au fost alături de noi. Oamenii au așteptări dar trebuie să se uite și cu cine jucăm, ce bugete au, ce jucători au, ce transferuri au făcut. Noi suntem majoritatea de la liga a II-a. Până acum am reușit ceva foarte frumos și sper să mergem în continuare”, a explicat Patache.

Partida FC Botoșani – Petrolul Ploiești, contând pentru etapa a XII-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…