Florentin Petre, dezamăgit de transferuri: „Elton, Durimel sau Thicot nu prindeau nici lotul de 24 pe vremea mea! E dureros ce se întâmplă la echipă”

Florentin Petre, dezamăgit de transferuri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo traversează o perioadă extrem de dificilă, fiind pe locul 10 în clasament după 11 etape disputate, iar viitorul nu sună prea bine pentru trupa antrenată de Flavius Stoican.

Florentin Petre, unul dintre jucătorii care a făcut performanță la Dinamo, este dezamăgit de ceea ce se întâmplă la clubul alb-roșu. Acesta nu poate concepe faptul că Dinamo și-a stabilit ca obiectiv locul cinci și nu înțelege cum au fost aduși jucători precum Elton, Durimel sau Thicot, care după părerea sa nu ar fi avut loc în lotul de 24 pe vremea când Florentin Petre evolua în Ștefan cel Mare.

„E dureros ce se întâmplă acolo și e de neimaginat, pentru Dinamo, un astfel de obiectiv: locul cinci. Nici acolo nu sunt, însă, sigur că vor ajunge la finalul sezonului. Când jucam eu, era nenorocire dacă ne clasam mai jos de locul doi. Îi respect pe toti băieții din echipa actuală, dar, pe vremea mea, jucători precum Elton, Durimel sau Thicot nu prindeau nici lotul de 24.

Gândiți-vă că atunci Zicu, Florin Bratu sau Mutu au fost titulari de la început. Flavius Stoican e prietenul meu și îi urez baftă, dar îi va fi foarte greu să facă treabă. Ar face bine să-l reintroducă pe Dănciulescu în echipă, pentru că e mult mai bine pregătit ca unii dintre cei aduși în vară!”, a declarat Florentin Petre pentru Digi Sport.

Este dezamăgit de faptul că nu i s-a propus să continue la Dinamo, îl apreciază pe Ionuț Negoiță, dar crede că acesta este sfătuit greșit de oamenii aflați în apropierea sa.

„Eu mi-aș fi dorit să continui dar nu mi-a propus nimeni asta. Îl apreciez pe Ionuț Negoiță pentru ceea ce face, dar mă îndoiesc de oamenii din jurul dânsului. Nu vreau sa vorbesc mai multe.”, a mai spus fostul mijlocaș dinamovist.

Fostul internațional nu crede în varianta revenirii lui Mutu la Dinamo, deoarece nu ar avea jucători de valoare lângă el pentru a forma o echipă puternică.

„Cu cine sa joace la Dinamo, cine să-l ajute pe teren? Sunt doar cinci fotbaliști în tot lotul, ce, jucăm handbal? Nu comparați posibila revenire a lui Mutu cu întoarcerea lui Ionuț Lupescu. Atunci echipa era făcută, aveam trupă puternică! Eu cred că tot ce s-a scris despre Mutu, e doar pentru imagine. El nu va veni la Dinamo!”, a încheiat fostul internațional.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×