Kapetanos vorbește despre viitor: „A venit primul punct, dar eu am văzut că echipa nu s-a bucurat” Ce mai speră grecul

Pantelis Kapetanos a declarat, marți seară, după remiza din meciul cu FC Basel, scor 1-1, că elvețienii nu au fost periculoși și a precizat că formația bucureșteană a căzut după golul primit.
Robert ZANFIR
Kapetanos vorbește despre viitor: "A venit primul punct, dar eu am văzut că echipa nu s-a bucurat" Ce mai speră grecul

Pantelis Kapetanos a declarat, marți seară, după remiza din meciul cu FC Basel, scor 1-1, că elvețienii nu au fost periculoși și a precizat că formația bucureșteană a căzut după golul primit.

„A venit primul punct, dar eu am văzut că echipa nu s-a bucurat. Am vrut să câștigăm astăzi trei puncte, dar am egalat în ultimele minute. Am scos un punct, avem șanse să mergem la Basel să scoatem un punct acolo. Basel nu a fost prea periculoasă. Noi am făcut o greșeală, ei au dat un gol frumos, am căzut un pic, dar în final am scos un punct, e important în momentul ăsta. Trebuie să batem acolo, după putem să vorbim de viitor. Basel s-a schimbat mult de când am jucat cu CFR împotriva lor, nu mai e aceeași echipă”, a spus Kapetanos pentru Dolce Sport.

Steaua a obținut primul punct în grupa E a Ligii Campionilor, după ce a încheiat la egalitate, marți, pe Arena Națională, scor 1-1 (0-0), meciul susținut în fața echipei elvețiene FC Basel, în etapa a treia.

Golurile au fost marcate de Diaz ’48 pentru Basel și Tatu ’88 pentru Steaua.

Steaua București: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii (Filip ’59) – Popa, Stanciu (Tatu ’55), Tănase – Piovaccari (Kapetanos ’46). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

FC Basel: Sommer – Voser, Schar, Ivanov, Safari (Xhaka ’68) – Diaz, Serey Die (Ajeti ’87), F. Frei – Salah, Streller (Elneny ’74), Stocker. Antrenor: Murat Yakin.

Cartonașe galbene: Georgievski ’65, Szukala ’79 / Schar ’19, Voser ’23.

Meciul a fost arbitrat de slovenul Matej Jug, ajutat de compatriotul său Matej Zunici și de austriacul Roland Brandner, asistenți suplimentari fiind Slavko Vincici și Dejan Balazici.

Arbitrul de rezervă a fost Jure Praprotnik.

Delegatul UEFA pentru această partida a fost belgianul Jozef De Ryck, în timp ce arbitrii au fost supervizați de către italianul Domenico Messina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]