Paszkany vrea locul doi!

Redactor:
Daniel Lup
Paszkany vrea locul doi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a obținut după aproape un an două victorii consecutive în Liga I, iar șefii din Gruia țintesc iar sus

CFR se află la șase puncte de ocupanta locului doi, Astra, care are însă și un meci mai puțin

Paszkany își scoate un hotel la vânzare pentru a face rost de bani pentru echipă

Clujenii au început sezonul cu obiectiv clar titlul, dar, după startul de sezon ratat cu Rednic, l-au schimbat într-o clasare pe un loc de cupă europeană. Urmașul său, Petre Grigoraș, a început cu stângul munca la CFR și a fost în pericol să fie demis. Numai că, în ultimele etape, Grig a resuscitat echipa. Victoriile cu Oțelul, 7-2 în Gruia, și cu Ceahlăul, 1-0 în deplasare, au făcut ca fosta campioană să reușească un lucru pe care nu l-a mai izbutit din noiembrie 2012: două succese consecutive în Liga I. Acestea i-au dat motiv lui Paszkany să le transmită lui Mureșan și Grigoraș că noul obiectiv al echipei pentru acest sezon este o clasare pe locul doi. Steaua e greu de detronat, dar trebuie să facem totul pentru a prinde locul secund”, le-a spus Paszkany acestora.

Are nevoie de bani cash
De ce vrea șeful din Gruia să forțeze poziția a doua? Paszkany are probleme financiare mari, în sensul în care nu mai dispune de bani lichizi, iar un loc doi ar asigura aproape trei milioane de euro din drepturile TV, dar și posibilitatea de a ajunge în grupele Europa League, de unde se pot obține de asemenea alte trei milioane de euro. Până atunci, pentru a face rost de bani, Paszkany vrea să-l cedeze pe Felgueiras, dar și-a scos la vânzare și un hotel din Cluj. Pe acesta din urmă, șeful CFR-ului cere 4,8 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×