Estonii susțin că pe Național Arena a fost difuzat imnul Finlandei! Reacția organizatorilor români

Estonii susțin că pe Național Arena a fost difuzat imnul Finlandei! Reacția organizatorilor români
  • Publicat:
  • Actualizat:

Publicația online Postimees a notat, în transmisia live efectuată, marți, de pe Arena Națională, că la stația de amplificare a stadionului bucureștean a fost intonat imnul Finlandei în locul celui al Estoniei, la meciul care a decis calificarea naționalei României la barajul pentru Cupa Mondială.

Contactat de agenția MEDIAFAX, ofițerul de presă al FRF, Paul Zaharia, a declarat că oaspeții nu s-au plâns de faptul că nu ar fi fost intonat imnul Estoniei: „Noi nu am primit nicio reclamație, nici scrisă, nici de altă natură din partea delegației Estoniei. De altfel, după cum s-a putut vedea, nici jucătorii nu au avut vreo reacție în timpul intonării imnului. Din ce am înțeles, imnurile Estoniei și Finlandei se aseamănă. Oricum, noi verificăm imnurile înainte de meciuri cu un reprezentant al oaspeților. Așa s-a întâmplat și de data aceasta, înainte cu o zi, iar reprezentantul eston nu a avut de făcut nicio remarcă”, a spus Zaharia.

Reprezentativa României și-a asigurat prezența la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2014, după ce a încheiat pe locul doi în Grupa D a preliminariilor din zona Europa, învingând, marți, cu scorul de 2-0, Estonia, pe Arena Națională.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×