Reghecampf și-a schimbat opinia despre Liga 1: „Nivelul campionatului românesc este unul bun”

Steaua a învins, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, în care de la gazde au fost eliminați trei jucători.
Reghecampf și-a schimbat opinia despre Liga 1: "Nivelul campionatului românesc este unul bun"

Steaua a învins, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, în care de la gazde au fost eliminați trei jucători.

Piovaccari a înscris unicul gol al partidei, în minutul 47, reluând mingea în plasă din cădere, după o centrare a lui Popa.

În minutul 34, de la FC Vaslui a fost eliminat Madson, după ce a primit al doilea cartonaș galben. De la vasluieni a fost eliminat și Cerniauskas, în minutul 73, pentru o intervenție la Piovaccari, iar în minutul 86 a primit cartonașul roșu și Sânmărtean, după ce l-a călcat pe genunchi pe același Piovaccari.

„E prea devreme să vorbim de câștigarea titlului. Nu s-a terminat nimic, mai avem mult de muncă. Cel mai important e că am câștigat trei puncte la Vaslui. Vom juca în Antalya cu Șahtior. Vrem să-i pregătim bine pe jucătorii care rămân cu noi, vom încerca să punem cât mai multe lucruri la punct. Nivelul campionatului românesc este unul bun. Chiar dacă Astra a pierdut, va rămâne cu siguranță acolo în față. Petrolul este o echipă bună care se menține în lupta pentru primele locuri” a spus Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]