Fanii către Ganea: „Pleacă, atât am avut de spus!”

Fostele glorii ale clubului și suporterii cred că antrenorul ar trebui să-și asume rușinea eliminării din Cupă
Fanii către Ganea: "Pleacă, atât am avut de spus!"

Fostele glorii ale clubului și suporterii cred că antrenorul ar trebui să-și asume rușinea eliminării din Cupă

„U” Cluj e prima echipă din istoria Cupei României eliminată de o formație din liga a V-a

„U” a strâns numai două puncte după primele opt runde din Liga I, însă marți fanii au trăit una dintre cele mai mari umilințe din istoria clubului. Ripensia Timișoara,  echipă de liga a V-a a eliminat „șepcile roșii” din Cupa României, iar această înfrângere n-a putut fi digerată nici de suporteri, nici de fostele glorii. Principal vinovat a fost găsit antrenorul. „Pleacă! Dă-ți demisia!”, i-au cerut suporterii după meci, iar foștii jucători ai Universității au susținut mesajul fanilor. „Mi-a fost rușine de mine. N-am văzut nici măcar un sprint. A fost un abandon total. Au jignit tricoul pe care l-au purtat. Sunt înmărmurit. Nu sunt adeptul schimbărilor, dar metodele lui Ganea se pare că nu mai au efect asupra jucătorilor”, a spus președintele de onoare Remus Câmpeanu, completat de fostul portar, Marcel Lăzăreanu: „M-am simțit jenant. Cine a selectat acești jucători și cine i-a contractat nu este incompetent?”.

Clauză de 100.000 de euro

Nu e prima dată când fanii îi cer demisia lui Ganea. Acesta pare că are susținerea lui Ioan Mărginean, însă postul său este garantat de o clauză de 100.000 de euro, bani pe care „Ganezul” ar trebui să-i primească  în cazul în care va fi demis. În ultimul timp, antrenorul a avut mai multe derapaje și față de reprezentanții mass-media. Au fost episoade în care tehnicianul șepcilor-roșii a folosit expresii cu tentă sexuală față de unele dintre fetele care lucrează ca reporter la televiziunile locale.

„Acuzat de un jucător ca l-a lovit”

Ganea a motivat în mai multe rânduri că lotul subțire și bugetul inexistent de transferuri este motivul principal pentru rezultatele din acest an. Tehnicianul a capotat nervos în mai multe rânduri chiar față de propriii jucători, Cristian Mureșan susținând că a fost agresat fizic. „Am multe chestii pățite la antrenamente, pe care dacă le-aș spune, antrenorul Ionel Ganea s-ar compromite, vă spun sigur!”, a spus Mureșan pentru ProSport în această vară.

4000 de euro net este salariul lui Ionel Ganea la „U” Cluj

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]