Să vină ouăle și puii! Jucătorii de la Sănătatea știu care va fi prima de joc dacă o vor elimina azi pe Dinamo din Cupă

În fotbal miracolele apar la tot pasul, iar cei de la Sănătatea Cluj știu acest lucru. S-au obișnuit să facă minuni în Cupa României. Ultima ispravă a fost cu ASA Târgu Mureș. „Virușii verzi" au învins cu 5-4 la penalty-uri și au trimis acasă o echipă care luptă la promovarea în Liga I. Azi vor juca, pentru a doua oară în ultimii 6 ani, cu Dinamo. Dintre toate, aceasta a fost cea mai grea calificare în 16-imi. Echipa a retrogradat anul trecut în Liga a IV-a și a fost rechemată în Liga a III-a doar pentru că nu s-au completat locurile. Șutul în fund a fost un fel de pas înainte. Mai ales în Cupa României, unde Sănătatea a eliminat două formații de județ și a ajuns să joace cu ASA Târgu Mureș, câștigând la „masa verde" cu FC Argeș, prin neprezentarea adversarilor. Mai mult, înainte de meci, antrenorul Marius Semeniuc și-a dat demisia. Ovidiu Sărmășan și Csaba Kiss s-au ocupat și de pregătirea jocului. Ambii au jucat în Liga I, dar se apropie de 40 de ani. „Sper ca acum să ne depășim și să mergem în optimi. Tot timpul ne-am propus doar să facem surprize în Cupă", povestește Kiss, fost jucător la CFR.
Vlad Măcicășan
Să vină ouăle și puii! Jucătorii de la Sănătatea știu care va fi prima de joc dacă o vor elimina azi pe Dinamo din Cupă

În fotbal miracolele apar la tot pasul, iar cei de la Sănătatea Cluj știu acest lucru. S-au obișnuit să facă minuni în Cupa României. Ultima ispravă a fost cu ASA Târgu Mureș. „Virușii verzi” au învins cu 5-4 la penalty-uri și au trimis acasă o echipă care luptă la promovarea în Liga I. Azi vor juca, pentru a doua oară în ultimii 6 ani, cu Dinamo. Dintre toate, aceasta a fost cea mai grea calificare în 16-imi.

Echipa a retrogradat anul trecut în Liga a IV-a și a fost rechemată în Liga a III-a doar pentru că nu s-au completat locurile. Șutul în fund a fost un fel de pas înainte. Mai ales în Cupa României, unde Sănătatea a eliminat două formații de județ și a ajuns să joace cu ASA Târgu Mureș, câștigând la „masa verde” cu FC Argeș, prin neprezentarea adversarilor. Mai mult, înainte de meci, antrenorul Marius Semeniuc și-a dat demisia. Ovidiu Sărmășan și Csaba Kiss s-au ocupat și de pregătirea jocului. Ambii au jucat în Liga I, dar se apropie de 40 de ani. „Sper ca acum să ne depășim și să mergem în optimi. Tot timpul ne-am propus doar să facem surprize în Cupă”, povestește Kiss, fost jucător la CFR.

Când vine vorba de primele de joc, „virușii” știu la ce să se aștepte. Patronul Aurelian Ghișa îi „premiază” cu ouă și pui, de la firma sa. „La noi se dă câte un cofraj cu ouă, câte un pui, la victorii. Dacă picăm cu Steaua și îi scoatem, vrem un camion de ouă”, glumește Kiss.

„Am dat gol cu gheata ruptă”

Jucătorul care a marcat golul decisiv cu ASA Târgu Mureș, Alex Pop, are 21 de ani și povestește că i-a fost de două ori mai greu. „Am jucat cu gheata ruptă. Și așa a fost o bucurie imensă”, spune atacantul care speră să-și poată cumpăra ghete noi până la duelul cu Grigore sau Luchin.

Din nou cu Dinamo, după șase ani

Sănătatea știe cum e să joci în 16-imile Cupei. E a 4-a oara în această fază a competiției. În 2007 a întâlnit pe Dinamo, în 2009 a jucat cu Poli Timișoara, iar în 2011 a jucat cu Steaua, la Buzău. În duelul din urmă cu 6 ani, „virușii” au pierdut în fața „câinilor” cu 4-0, într-un meci jucat în Gruia, pe stadionul CFR-ului. Cristian Nicula le-a prins pe toate. „E o mare bucurie și pentru mine, chiar dacă am mai jucat. Eu aș vrea să joc cu Petrolul, pe stadionul lor. Cu Steaua am mai jucat. O să mă și retrag după acest joc”, spune Nicula.

E bine că am picat cu Dinamo. E o echipă în formare, în timp ce noi suntem experimentați. Am făcut mereu surprize în Cupă și acum sperăm la optimi. Avem 20 la sută șanse
Aurelian Ghișa, patron Sănătatea Cluj

Cu se ocupă fotbaliștii de la Sănătatea:

Todoran – antrenor sală de fitness, fotbalist
Bucur – fotbalist
Șoș – firmă de desfacere produse din carne, fotbalist
Sărmășan – antrenor juniori „U” Cluj, fotbalist
Kiss – angajat firmă de distribuție suplimente nutritive veterinare, fotbalist
Nicula – angajat firmă de distribuție suplimente nutritive veterinare, fotbalist
Perde – afaceri în agricultură, fotbalist
Albu – antrenor Școala de Fotbal „Mihai Georgescu”, fotbalist
Văidean – angajat firmă de distribuție suplimente nutritive veterinare, fotbalist
Gașpar – angajat firmă de distribuție suplimente nutritive veterinare, fotbalist
A. Pop – student, fotbalist

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro