UEFA, impresionată de Pandurii. Cum o caracterizează pe „Ajax de România” și ce jucători îi vor călca pe urme lui Chiricheș

La primul an în care a obținut un loc care să îi permită să ia startul în preliminariile cupelor europene, formația din Târgu Jiu a impresionat. A eliminat formații mult mai bine cotate și a atras atenția tuturor prin rezultatele obținute.
UEFA, impresionată de Pandurii. Cum o caracterizează pe "Ajax de România" și ce jucători îi vor călca pe urme lui Chiricheș

La primul an în care a obținut un loc care să îi permită să ia startul în preliminariile cupelor europene, formația din Târgu Jiu a impresionat. A eliminat formații mult mai bine cotate și a atras atenția tuturor prin rezultatele obținute.

Joi, trupa lui Pustai va evolua contra lui Dnepr, iar site-ul oficial al UEFA a realizat un amplu material despre „minunea de la Târgu Jiu”.

Pandurii Târgu Jiu poate că nu impresionează prin infrastructură, facilități sau fani, așa cum o fac alte echipe din România, însă compensează prin spirit de sacrificiu și unitate. Fondată în 1962, formația din Târgu Jiu a devenit una din echipele importante ale României în ultimii ani. Grație lui Petre Grigoraș, iar mai apoi lui Cristian Pustai, românii s-au clasat pe locul secund în campionat și evoluează pentru prima oară în istorie în cupele europene„, sunt primele cuvinte scrise de jurnaliștii UEFA, în prefața partidei cu Dnepr, de joi.

Rezultatele obținute se datorează în primul rând politicii de transferuri. Oficialii din Târgu Jiu au creat un proiect similar cu cel al lui Ajax, în sensul în care reușesc să adune la echipă jucători tineri extrem de valoroși, pe care să îi vândă cu un profit uriaș. Forul continental a enumerat transferurile impresionate reușite în ultimele sezoane, identificându-i totodată pe fotbaliștii care „bat” la porțile altor mari echipe: Christou Paraskevas, Nicandro Breeveld și Eric, care, în ciuda vârstei (nu mai este tocmai tânăr, având 27 de ani) are o tehnică ireproșabilă.

O mare parte din succesul avut de Pandurii se datorează politicii de transferuri. Oficialii au avut ochi și au  știut întodeauna în ultimii ani să aducă jucători de mare perspectivă, pe bani puțini, pentru ca apoi să îi vândă pe sume mari, care să le asigure un buget important. E cazl lui Chiricheș, care a făcut pasul la Steaua, pentru ca apoi să ajungă la Spurs, a lui Alexandru Maxim – transferat la Stuttgart pentru 1,5 milioane de euro -, a lui Vlad Alexandru (Dnepr) sau a lui Dan Nistor (ajuns în această vară la Evian, în prima ligă franceză).„, mai notează UEFA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce faci dacă te trezeşti brusc cu un pieton în faţa maşinii. Analiza poliţistului-vlogger Tavi Perţea: „Aşa se evită!”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro