Mulțescu stă cu bagajele la ușă! Favorit să o preia pe Dinamo este Vasile Miriuță

Redactor:
Marius Pitaru
Mulțescu stă cu bagajele la ușă! Favorit să o preia pe Dinamo este Vasile Miriuță
  • Publicat:
  • Actualizat:

După trei săptămâni de antrenamente, cantonamente și transferuri, Dinamo n-a reușit să-și spele imaginea din campionat, una șifonată după fiecare partidă în fața unui adversar cu pretenții. „Câinii” au pierdut vineri cu Pandurii (1-2), iar tensiunea plutește din nou în aer, în Ștefan cel Mare. Deși roș-albii au acuzat maniera de arbitraj al lui Istvan Kovacs, specialiștii l-au scos vinovat pe Gigi Mulțescu. În special, Cornel Dinu, care a considerat că antrenorul lui Dinamo a făcut câteva greșeli, la meciul cu gorjenii. „Au fost scoși jucători experimentați și au intrat alții lipsiți de experiență. Ar fi trebuit să se întâmple exact invers, a fost o greșeală. Nu ar fi trebuit scos Matei de pe teren, pentru că este polivalent, cu o rază mare de acțiune, iar el, la 20 de ani, nu obosește. Matei trebuie să joace și noaptea dacă e cazul”, a comentat „Procurorul”.

Miriuță, Ciobotariu, Claudiu Niculescu

Și conducerea pare că și-a pierdut încrederea în Mulțescu. Președintele Constantin Anghelache a admis că schimbarea antrenorului este posibilă în viitorul apropiat. „Susținerea antrenorului e dată de rezultatele echipei. Deocamdată suntem în etapa a șaptea și vom analiza situația”, a spus șeful clubului. Deși nu i s-a spus direct, verde‑n față, tehnicianului i s-au transmis mesaje că îți joacă postul la fiecare meci. Astfel, Mulțescu este condamnat să câștige partida din etapa viitoare, cu Petrolul. În caz contrar, Ionuț Negoiță are deja pregătită lista cu posibilii înlocuitori. Favoritul este Vasile Miriuță, un antrenor apreciat în Liga I, cu un salariu de 60.000 de euro pe an, la Piatra Neamț. Un contract pe care și Dinamo și l-ar permite. Dacă tehnicianul nemțenilor ar refuza oferta „câinilor”, atunci atenția lui Negoiță se va îndrepta către Liviu Ciobotariu și Claudiu Niculescu. Și Gigi Mulțescu pare resemnat că i s-a ridicat sabia deasupra capului: „Dacă jocul în creștere și evoluțiile foarte bune ale echipei nu contează, iar importante sunt doar rezultatele, foarte bine, pe antrenori îi țin rezultatele”.

Este o rușine cum s-a schimbat arbitrul de la pauză. Nu a mai dat nimic. Nu ați văzut cum urlau conducătorii de aici?
Gigi mulțescu, antrenor Dinamo

Și-a scris demisia înainte de meciul de la Târgu Jiu?

Gheorghe Mulțescu a resimțit din plin presiunea pusă pe umerii săi în ultimul timp și, spun voci din anturajul echipei Dinamo, și-ar fi scris demisia înainte de plecarea la Târgu Jiu. Tehnicianul nu a putut fi contactat pentru a confirma sau infirma informația, însă președintele Constantin Anghelache a negat-o vehement. „Doar nu suntem în epoca de piatră! Nici vorbă de așa ceva”, a precizat șeful „câinilor” la solicitarea ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…