Gigi Becali cere clemență! „Am făcut o cerere de grațiere în numele lui, probabil familia a depus-o la Președinție”

Gigi Becali cere clemență! "Am făcut o cerere de grațiere în numele lui, probabil familia a depus-o la Președinție"

Avocatul Daniel Ionașcu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a făcut o cerere de grațiere în numele lui Gigi Becali, care a fost depusă, probabil, de familia acestuia la Președinție, după ce a fost semnată de mama finanțatorului FC Steaua.

Daniel Ionașcu a spus că, în cursul acestei săptămâni, Becali a solicitat echipei de avocați cu care lucrează că facă o cerere de grațiere, pentru a fi depusă la Președinție.

Avocatul a precizat că a întocmit cererea, iar aceasta i-a fost prezentată lui Gigi Becali. Acesta a adăugat că cererea trebuia semnată de mama lui Gigi Becali și depusă de familia acestuia la Președinție.

„Cel mai probabil că Gigi Becali sau un membru al familiei acestuia a transmis cererea la Președinție”, a mai spus Ionașcu.

Gigi Becali își execută în continuare pedeapsa la Penitenciarul București Jilava, după ce conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a decis ca cererea acestuia de transfer într-o altă unitate să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care le are la instanțele din Capitală.

Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Becali, declara, pe 30 august, că finanțatorul FC Steaua ar putea fi mutat la Penitenciarul Poarta Albă, pe motiv că relațiile acestuia cu conducerea Penitenciarului Jilava „sunt destul de deteriorate”, dovadă fiind sancțiunea primită, pe care a contestat-o.

Avocatul preciza că o dovadă a unei posibile tensiuni între Becali și conducerea penitenciarului ar fi sancțiunea primită de acesta, de a nu mai participa la activități sportive și culturale, pentru că a folosit cartela unui deținut pentru a telefona în afara închisorii.

Conducerea Penitenciarului Jilava i-a suspendat lui Gigi Becali dreptul de a participa la activități sportive și culturale pe o perioadă de 30 de zile, declarau pe 30 august, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

De asemenea, conducerea Penitenciarului Jilava a sancționat și doi deținuți care l-au filmat pe Gigi Becali în penitenciar.

În presă au apărat, în 9 septembrie, noi imagini cu Becali în Penitenciarul Jilava, care ar fi fost filmate în urmă cu câteva zile. Finanțatorul Stelei a fost filmat în timp ce se ruga în curtea închisorii.

În 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 27 iunie, Tribunalul București a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de șase luni de închisoare, finanțatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani și jumătate de detenție.

Becali a contestat decizia la Curtea de Apel București, recursul urmând să fie judecat la 1 octombrie. Decizia a fost atacată cu recurs și de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracțiuni, cu grad ridicat de pericol și în participație penală cu un anturaj infracțional.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul București, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel București, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanțatorul Stelei.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali și Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenție din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsați să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanței fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătușii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universității București, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenție, iar instituția de învățământ superior are numai cursuri de zi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro