Stelele Estului sunt la Academia Hagi

Stelele Estului sunt la Academia Hagi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa de juniori under 15 de la Academia Hagi a castigat aseara turneul international Cupa Stelelor Estului, trecandu-si in palmares si trei trofee individuale.

Baza sportiva ridicata de Gica Hagi langa Ovidiu a fost aseara martora primului trofeu international castigat chiar pe locul unde Regele punea piatra de temelie a visului sau, in urma cu 5 ani. Cu o tribuna arhiplina in spate, pustii condusi in teren de Ianis Hagi, se aflau in fata primei lor performante majore la un turneu international jucat chiar acasa. Ultimul meci ii aducea in fata celor de la Partizan Belgrad, sarbii nelasand impresia ca vor ceda foarte usor. Meciul a inceput bine pentru Academie cu Ianis Hagi beneficiind de un penalty in minutul 11. Sutul puternic pe coltul din stanga a lovit insa bara, iar Academia a resimtit oarecum importanta momentului, nereusind sa mai puna in pericol poarta sarbilor. Dimpotriva, acestia au reusit sa marcheze chiar inainte de pauza, prin Zlatanovic.

Partea a doua a insemnat si descatusarea pentru pustii Regelui. Jocul de pase a functionat perfect, fazele fixe la poarta sarbilor s-au transformat in momente de presiune maxima, iar apararea a rezistat eroic la contraatacurile sarbilor. Virgil Ghita (min. 63) si Florinel Coman (min. 77) au adus bucuria in oaza fotbalistica de la Ovidiu dupa doua faze lucrate perfect de jucatorii Academiei Hagi.

Fluierul final a dat drumul unui val de bucurie pentru juniorii antrenati de Vaslie Manaila, acestia nemaistapanindu-si entuziasmul reusitei. Cu 3 victorii din 3 meciuri disputate, campionii nationali en-titre ai Romaniei la categoria Juniori C au dovedit ca formeaza, poate, una dintre cele mai valoroase echipe de juniori din tara.

Pentru Academia Hagi au evoluat: Dur-Bozoancă – Vlădescu, Căpușă, Ghiță, L. Gheorghe (41 Rusu) – Trancă (64 M. Ene), Tudor (41 Dumitrescu) – Ciobanu (57 Grecu), I. Hagi, Onțel (41 Cârnaț) – Coman (80+2 Moldoveanu)

Trofeului „Cupa Stelelor Estului” li s-au adaugat pentru Academia Hagi si trei trofee individuale: cel mai bun portar – Cosmin Dur-Bozoanca, cel mai bun fundas: Virgil Ghita si cel mai bun mijlocas – Ianis Hagi.

Premii speciale:
cel mai bun portar – Cosmin Dur-Bozoanca (Academia Hagi)
cel mai bun fundas: Virgil Ghita (Academia Hagi)
cel mai bun mijlocas – Ianis Hagi (Academia Hagi)
golgheter – Mate Suscsak (Academia Ferenc Puskas)
cel mai bun jucator – Matyas Tajti (Academia Ferenc Puskas)

Cupa Stelelor Estului este un turneu international de fotbal organizat de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” incepand cu anul 2010. Pana acum au avut loc 3 editii (2010, 2011 si 2013), doua dintre acestea fiind castigate de Academia Hagi. La editia din acest an au participat: Academia de Fotbal „Ferenc Puskas”, Galatasaray Istanbul, Partizan Belgrad si Academia de fotbal „Gheorghe Hagi”, meciurile jucandu-se la Baza Sportiva Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

CLASAMENT FINAL CUPA STELELOR ESTULUI 2013:
1.    Academia Hagi    3      3    0    0      7    –    4       9p
2.    Academia Puskas    3    2    0    1      8    –    4      6p
3.    Galatasaray         3    1    0    2      3    –    6      3p
4.    Partizan Belgrad        3    0    0    2      1    –    5      0p
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…