Primul pas spre Steaua? Ciucur a fost sunat de Ana Maria Prodan

ProSport a prezentat marți interesul Stelei față de Alexandru Ciucur, omul momentului la Pandurii Târgu-Jiu. Deși perioada de mercato s-a încheiat, steliștii speră să rezolve alte mutări până pe 9 septembrie, data la care se închide și fereastra de transferuri interne.
Robert ZANFIR
Primul pas spre Steaua? Ciucur a fost sunat de Ana Maria Prodan

ProSport a prezentat marți interesul Stelei față de Alexandru Ciucur, omul momentului la Pandurii Târgu-Jiu. Deși perioada de mercato s-a încheiat, steliștii speră să rezolve alte mutări până pe 9 septembrie, data la care se închide și fereastra de transferuri interne.

Mijlocașul a fost sunat de Ana Maria Prodan, impresar care îi reprezintă pe majoritatea steliștilor. Interesul manifestat de soția antrenorului din Ghencea i-ar putea deschide calea jucătorului către Ghencea. Este bineștiut faptul că, cu excepția lui Neagu, transferurile Stelei din ultimul timp au fost făcute pe filiera Ana Maria Prodan.

Din informațiile ProSport, Alexandru Ciucur a fost contactat prin intermediul lui Răduț. Cum omul care a adus calificarea Pandurilor în grupele Europa League nu are în acest moment niciun impresar, Ana Maria Prodan i-a propus un contract de reprezentare.

Steaua ar fi dispusă să le ofere celor de la Pandurii 700 de mii de euro, iar gorjenii ar urma să păstreze un procent din drepturile federative ale mijlocașului. În plus, Steaua l-ar lăsa pe Ciucur să joace în acest sezon la Târgu-Jiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro