Vaslui vrea să profite cât mai mult de pe urma Stelei. Negocierile pentru Varela sunt greoaie. Ce variantă de rezervă au roș-albaștrii

Negocierile pentru Fernando Varela sunt îngreunate de pretențiile financiare ale lui Porumboiu. Cel mai probabil, cele două părți se vor pune, totuși, de acord.
Vaslui vrea să profite cât mai mult de pe urma Stelei. Negocierile pentru Varela sunt greoaie. Ce variantă de rezervă au roș-albaștrii

*Negocierile pentru Fernando Varela sunt îngreunate de pretențiile financiare ale lui Porumboiu. Cel mai probabil, cele două părți se vor pune, totuși, de acord.

Steaua are probleme în a perfecta transferurile pentru Liga Campionilor. După calificarea în cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, formația din Ghencea a demarat negocierile pentru aducerea unor fotbaliști care să întărească echipa sau să dubleze posturile deficitare.

Așa cum ProSport v-a anunțat, cel mai aproape să semneze cu formația campioană sunt fundașul Varela și atacanții Wesley și Kapetanos. Doar că tratativele în privința aducerii fundașului lui Vaslui se află, pentru moment, într-un moment mort. Inițial, Steaua a oferit 500.000 de euro pentru apărătorul din Capul Verde, pentru ca apoi să ridice ștacheta financiară la 750.000 de euro. Totuși, această sumă nu pare să îl mulțumească pe Adrian Porumboiu, care vrea să profite maxim de potența financiară a echipei din Ghencea, care va primi 30 de milioane de euro din transferul lui Chiricheș și din participarea în Ligă.

Vaslui cere, astfel, 1 milion de euro, sumă considerată nejustificată de roș-albaștri. Sunt semnale, totuși, că până la finalul săptămânii cele două părți vor bate palma, urmând a găsi o soluție de mijloc.

Celeban, soluția de rezervă

În cazul în care nu se va ajunge la un consens, este foarte posibil ca Steaua să intre în cursa pentru aducerea altui fundaș de la Vaslui. Piotr Celeban este o mai veche țintă a oficialilor din Ghencea și prezintă avantajul că ar costa aproximativ 500.000 de euro. Polonezul impresionează prin lovitura de cap, marcând foarte des, dar nu este o variantă care să îi convină din toate punctele de vedere lui Reghecampf. Tehnicianul Stelei îl consideră deficitar pe faza de construcție și este nemulțumit de modul în care acesta face marcaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro