Bourceanu, răvășit după meci: „Îmi cer scuze față de colegi, dar alta era soarta meciului cu Chiricheș pe teren! E cel mai bun, ăsta e adevărul”

Bourceanu, răvășit după meci:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a remizat cu Legia, scor 1-1, în prima manșă a play-off-ului Champions League, iar unul din cei mai afectați jucători a fost chiar căpitanul Alexandru Bourceanu.

„Închizătorul” s-a declarat dezamăgit de evoluția Stelei din repriza a doua și a făcut câteva afirmații de o sinceritate frapantă. „Alta ar fi fost soarta meciului cu Chiricheș în teren”, a spus Bourceanu, nu înainte de a-și cere scuze în fața colegilor care s-ar fi putut simți jigniți de afirmația sa.

„Eu sunt pesimist, pun răul înainte”, a mai spus Bourceanu, care nu pare convins că Steaua poate obține calificarea în grupele Ligii în returul de la Varșovia.

„Nu a fost o seară grozavă. Am făcut o primă repriză bună, iar în a doua am jucat de la egal la egal cu ei și, din păcate, am primit și gol.

Nu știu ce s-a întâmplat, nu a fost o zi bună. E adevărat că ieșirea lui Pintilii a slăbit echipa, el e un om de bază al Stelei. Ne-a lipsit și Chiricheș din păcate și sperăm să fie în teren la retur.

Cred ca alta era soarta meciului dacă ar fi fost Chiricheș în teren. Îmi cer scuze față de ceilalți colegi, dar asta cred. Alta era soarta meciului cu Chiricheș în teren. Altfel stăteam din punct de vedere ofensiv.  Ă‚sta e adevărul. El e cel mai bun jucător de la Steaua, cel mai valoros, cel mai în formă.

Probabil că va pleca în viitorul apropiat, dar el este acum la echipă și ne bazăm pe el.  Cred că impactul pe care îl am eu în echipă nu se compară cu cel al lui Chiricheș.

Grupul nu e demoralizat, băieții sunt optimiști, dar eu sunt pesimist de fel și pun răul înainte„, a declarat Alex Boruceanu la Digi Sport, după Steaua – Legia 1-1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…