Alin Badea a fost eroul României: „Arbitrul ne-a spus că a greșit șase tușe!”

Redactor:
Daniel Remes
Alin Badea a fost eroul României:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alin Badea (în centru) a devenit deja un idol pentru campionii de mâine din scrima românească.

Sabrerul din Slobozia a fost impresionat de atmosfera din sala de la Budapesta.

Alin Badea a fost eroul României după ce a tras în ultimele relee atât în sfertul cu Ungaria, cât și în semifinala cu Belarus, ambele câștigate cu 45-44. Sabrerul de 25 de ani a concurat fantastic, în ciuda faptului că avea glezna dreaptă imobilizată, după o entorsă, iar în releul cu campionului olimpic Aron Szilagyi a dat cinci tușe la rând, întorcând meciul de la 40-44 la 45-44!

Cum a fost primul Mondial pentru tine?
A fost unul de excepție. Nu am avut emoții, pentru că mi-a spus Tibi la ce trebuie să mă aștept.

Povestește-mi releul cu  Aron Szilagyi
Am intrat foarte concentrat pe planșă și am urmărit doar să dau cinci tușe. Nu m-am pierdut deloc cu firea, deși atmosfera a fost una incredibilă. Parcă eram pe stadion. Am crezut mereu că pot să-l bat, iar după ce i-am dat trei tușe am simțit că s-a blocat.

Ce ți-a spus Covaliu înainte de a urca pe planșă?
Mi-a spus să trag așa cum am făcut la antrenamente, să îmi dau loviturile și să fac totul pentru a reuși cinci tușe. Nu am renunțat niciodată, chiar dacă Szilagyi avea un avantaj enorm, care în scrimă nu prea se recuperează.

Cât de mult te-a afectat problema de la gleznă?
A fost greu, pentru că am pățit-o chiar în primul asalt de la individual. Dar am strâns din dinți și, cu multe calmante, am lăsat durerea deoparte.

Szilagyi a fost pe afișul Mondialului de la Budapesta. În cât timp o să te vedem pe tine în locul lui?
(zâmbește) Nu știu. Nu acesta este scopul meu. Vreau să fie el pe afișe, iar eu să-l bat mereu.

Au fost prea buni rușii în finală?
Eu spun că puteam să îi batem și pe ruși. E adevărat că ei sunt mai experimentați, dar și arbitrul a fost de partea lor. După finală, arbitrul a venit la noi și ne-a spus că a greșit cu vreo șase tușe în favoarea lor…

Când veți pune mâna pe aur?
Sper cât mai curând. Eu sunt un tip foarte optimist și, dacă vom fi la fel de serioși, de muncitori și de ambițioși, orice este posibil. Mai ales că avem alături un antrenor magnific, în persoana lui Mihai Covaliu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Taxa obligatorie de la 30 SEPTEMBRIE. S-a dat ordinul direct de la Guvern
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!