Timișoara prinde viteză! Bonus venit cu o etapă mai devreme

Redactor:
Radu Faur
Timișoara prinde viteză! Bonus venit cu o etapă mai devreme
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nou-promovata și-a atins obiectivul pentru un bonus important cu o etapă mai devreme decât era prevăzut

ACS Poli a învins-o sâmbătă cu 2-1, în deplasare, pe Săgeata Năvodari și e din nou lider

Primarul Timișoarei a fost prezent la meciul de la Constanța și le-a confirmat jucătorilor și antrenorilor că vor încasa o primă specială pentru rezultatele de până acum. Zece puncte în primele cinci etape – aceasta era ținta pentru un bonus de 1.000 de euro de persoană, obiectiv pe care timișorenii l-au îndeplinit în doar patru runde. În plus, alb-negrii au de primit câte 1.000 de euro pentru fiecare dintre cele trei victorii obținute până acum (acasă cu Dinamo și Gaz Metan și în deplasare cu Săgeata). Așadar, bonusul total, după patru etape, este de 4.000 de euro.

„Următorii adversari să se aștepte la aceleași meciuri bune din partea noastră. Sper să luăm trei puncte și în meciul de acasă, cu Botoșani. Bonusul este binevenit, noi încercăm să ne facem treaba cât mai bine pe teren și să obținem cât mai multe puncte”, a  declarat după meci mijlocașul Răzvan Trandu.

Nicu Boldea, care a marcat la Constanța primul său gol în Liga I, se bucură și el de premiile pe care timișorenii urmează să le primească. „Mă bucur foarte mult pentru bonusul de zece puncte. După cum știm noi, primarul e om de cuvânt și se va tine de promisiune. Înainte de prima etapă, nu m-am gândit nicio secundă că o să fim pe primul loc după patru meciuri. Mai mult, suntem și neînvinși!”, a spus Boldea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×