Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Steaua vs „Steaua” în play-off-ul Ligii! Cine este Legia Varșovia, viitoarea adversară a campioanei României

Steaua vs „Steaua” în play-off-ul Ligii! Cine este Legia Varșovia, viitoarea adversară a campioanei României

Legia Varșovia, club fondat în 1916, este echipa Armatei Poloneze, așa cum Steaua era echipa Armatei Române până la preluarea ei de către Gigi Becali, la începutul anilor 2000. Porecliți "legionarii", viitorii adversari ai Stelei au câștigat ultima ediție de campionat la o distanță destul de confortabilă de urmăritoarea Lech Poznan, 6 puncte.
Steaua vs "Steaua" în play-off-ul Ligii! Cine este Legia Varșovia, viitoarea adversară a campioanei României

Legia Varșovia, club fondat în 1916, este echipa Armatei Poloneze, așa cum Steaua era echipa Armatei Române până la preluarea ei de către Gigi Becali, la începutul anilor 2000. Porecliți „legionarii”, viitorii adversari ai Stelei au câștigat ultima ediție de campionat la o distanță destul de confortabilă de urmăritoarea clasată, Lech Poznan, 6 puncte.

De-a lungul istoriei, Legia Varșovia a cucerit 9 titluri de campioană și 16 Cupe ale Poloniei, record absolut. Cele mai mari performanțe europene ale polonezilor sunt două semifinale, una în Cupa Campionilor Europeni (1970) și una în Cupa Cupelor (1991).

Ultima întâlnire a celor de la Legia Varșovia cu o echipă din România s-a înregistrat în 2011, contra Rapidului, în faza grupelor Europa League. Leșii s-au impus cu 3-1 în Polonia și cu 1-0 la București.

Au trecut greu de Molde
În turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, Legia Varșovia a întâlnit formația norvegiană Molde, fosta adversară a Stelei din grupele Europa League. Polonezii au avansat în play-off fără a obține vreun succes, după un 1-1 pe terenul campioanei Norvegiei, urmat de o remiză albă la Varșovia, 0-0. Steaua nu a avut probleme, anul trecut, cu Molde, învingând la București, 2-0, după un meci în care norvegienii și-au protejat cei mai mulți dintre titulari. La retur, atunci când nordicii au introdus în teren și oamenii de bază ce lipsiseră pe Național Arena, partida a fost ceva mai echilibrată.

Cel mai valoros fotbalist al polonezilor a trecut prin Liga I și este portar
Valoarea totală a fotbaliștilor Legiei Varșovia este de 21.950.000 de euro, potrivit site-ului transfermarkt.de, ceva mai puțin de jumătate din cea a Stelei, 44.850.000 de euro. Cel mai bine cotat jucător din lotul polonezilor este în acest moment portarul slovac Dușan Kuciak, plecat în urmă cu doi ani de la FC Vaslui, acolo unde a jucat timp de două sezoane. Goalkeeperul este evaluat la 2,2 milioane de euro de același site de specialitate, urmat în top de mijlocașii Miroslav Radovic (29 de ani) și Jakub Kosecki (22 de ani), ambii cotați la 2.000.000 de euro.

Galeria este cunoscută pentru actele de huliganism
Fanii Legiei Varșovia și-au creat în toată Europa o adevărată „reputație”, care a atras și suspendări pentru clubul favorit. Ultimul gest reprobabil comis de suporterii grupării poloneze este bannerul scris în caractere arăbești cu inscripția „Jihad” afișat la meciul cu Hapoel Tel Aviv din urmă cu doi ani, din grupele Europa League. Suporterii Legiei sunt cunoscuți pentru manifestările antisemite și ultranaționaliste, la care nu au renunțat nici pe durata Europeanului din 2012, când ultrașii s-au războit pe străzi cu suporterii ruși. De asemenea, galeria leșilor a avut probleme cu forțele de ordine și în timpul deplasării din 2011, de la București, când 10 suporteri au fost reținuți.

Steaua a învins-o pe Legia în urmă cu un an și jumătate
Câțiva dintre jucătorii din lotul actual al roș-albaștrilor s-au întâlnit deja cu Legia Varșovia într-un joc-test disputat în urmă cu un an și jumătate, în Antalya. Aflați atunci sub comanda lui Ilie Stan, steliștii s-au impus cu 2-1, goluri reușite de Tatu și Florin Costea pentru bucureșteni. Dintre cei doi, doar brazilianul mai figurează în lotul Stelei.
 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro