Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Mulțescu caută formule pentru derby! Ce surprize îi pregătește lui Reghecampf

Mulțescu caută formule pentru derby! Ce surprize îi pregătește lui Reghecampf

În spatele gardului de la Săftica, Gigi Mulțescu îi pregătește multe surprize lui Reghecampf , „primul 11" al lui Dinamo urmând a fi unul total schimbat. Antrenorul roș-albilor se gândește să trimită pe teren șase debutanți în derby
Catalin Muresanu
Mulțescu caută formule pentru derby! Ce surprize îi pregătește lui Reghecampf

În spatele gardului de la Săftica, Gigi Mulțescu îi pregătește multe surprize lui Reghecampf , „primul 11″ al lui Dinamo urmând a fi unul total schimbat. Antrenorul roș-albilor se gândește să trimită pe teren șase debutanți în derby

Thicot poate fi titular cu Steaua. Francezul a fost folosit ca mijlocaș defensiv, poziție unde ar putea face pereche cu brazilianul Elton

Rus va fi „paznic” la Tănase, iar Fai va schimba banda pentru a-l lua în primire pe Adi Popa

Gigi Mulțescu a început să caute formule pentru Derby de România. Tehnicianul lui Dinamo pregătește cu multă atenție meciul de duminică, iar „primul 11″ poate fi o surpriză nu numai pentru rivalii din Ghencea, cât și pentru propriii suporteri. Mulțescu a început săptămâna cu o formulă șocantă, iar jucătorii s-au obișnuit deja ca antrenorul în vârstă de 61 de ani să folosească în week-end, fără foarte multe schimbări, formula pe care o încearcă de la începutul săptămânii. Astfel, modificările față de meciul cu Viitorul (0-0), atunci când Reghecampf a fost în tribună pentru a-i spiona pe „câini”, încep din apărare. Cuplul de stoperi rămâne același, Grigore- Durimel, însă benzile se pot schimba. La Săftica, în această săptămână, Rus a jucat ca fundaș dreapta, în locul lui Fai, iar camerunezul a schimbat banda, a fost folosit în stânga pentru a-l marca pe Adi Popa, un fotbalist rapid care ar fi putut să-i pună probleme titularului de pe această parte din primele trei meciuri: Steliano Filip. Surprizele continuă la mijloc, în zona închizătorilor, acolo unde Elton va fi titularizat (cu Viitorul a fost menajat), iar lângă brazilian, Mulțescu l-a încercat pe ultimul venit, francezul Thicot!

Tactică de așteptare

Linia celor trei fotbaliști din spatele singurului vârf împins (care, din informațiile ProSport, va fi Joel Thomas) sunt Matei (dreapta), Curtean (centru) și Steliano Filip (stânga). Ultimul ar putea totuși rămâne pe bancă, Mulțescu având și varianta Rotariu, cel care însă a deza­măgit cu Viitorul. Și tactica lui Mulțescu va fi una specială. Cunoscut a fi un antrenor care joacă totul pe cartea atacului, „Turcul” va prefera să aștepte cu roș-albaștrii, nu se va arunca peste adversar, preferând arma contraatacului de data aceasta.

6 debutanți printre titulari

Pe lângă avantajul valoric, Steaua pare că beneficiază și de experiența mai mare pe care jucătorii săi o au în derby. Astfel, dacă Mulțescu va trimite duminică formula pe care a încercat-o la primele antrenamente ale săptămânii, „câinii” vor avea printre titulari șase debutanți în „Dinamo- Steaua”: Fai, Durimel, Elton, Thicot, Filip și Joel Thomas. La Steaua sunt doar doi fotbaliști care nu au simțit emoția acestui meci: Piovaccari și Stanciu.

 

Parteneri
Ce înseamnă dacă vezi o cască moto pe asfalt? Semnalul pe care orice șofer trebuie să-l știe
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro