Cifre impresionante pentru Steaua! Campioana, pe locul 2 în topul audiențelor din acest sezon al Ligii

Cifre impresionante pentru Steaua! Campioana, pe locul 2 în topul audiențelor din acest sezon al Ligii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a trecut fără probleme de adversarele avute în tururile doi și trei ale preliminariilor Champions League, iar acum așteaptă tragerea la sorți pentru „dubla” decisivă pentru o calificare în grupele competiției.

Joacă mereu în „12” la București

Campioana României a avut parte de o susținere incredibilă din partea fanilor în meciurile cu Vardar Skopje și Dinamo Tbilisi, cele două partide fiind urmărite în total de peste 85.000 de suporteri. 40.275 de oameni au fost pe Național Arena la meciul cu trupa din Macedonia, în timp ce aseară au luat loc în tribune 44.225 de spectacori.

Cifra e una cu adevărat impresionantă, mai ales în condițiile în care vorbim despre meciuri disputate în preliminariile competiției și nu pe tabloul principal (în grupe sau în fazeze eliminatorii), așa cum se întâmpla anul trecut în Europa League, când Steaua atrăgea în medie 46.330 de fani la fiecare partidă.

În acest sezon, doar Fenerbahce a reușit să atragă la stadion mai mulți suporteri decât Steaua, într-un singur meci (45.000, în partida cu Salzburg, de aseară), dar campioana României are avantajul că a disputat deja două meciuri pe teren propriu și deține recordul în ceea ce privește numărul total de fani (84.500).

Ca o comparație, Celtic a avut 69.911 de susținători la cele două partide disputate în acest an în preliminariile Ligii, în condițiile în care capacitatea arenei Celtic Park e mai mare decât ce a stadionului național din București.

TOP FANI ÎN PRELIMINARIILE LIGII 2013-2014

1. Fenerbahce – 45.000 (1 meci)

2. Steaua – 84.500 (2 meciuri – 42.250/ meci)

3. PSV Eindhoven – 35.000 (1 meci)

4. Celtic – 69.911 (2 meciuri – 34.956/meci)

5. RB Salzburg – 28.793 (1 meci)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…