Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Ganea este acuzat de un jucător că l-ar fi bătut! Cristi Mureșan: „Eu am încercat să țin secret acest subiect”

Ganea este acuzat de un jucător că l-ar fi bătut! Cristi Mureșan: „Eu am încercat să țin secret acest subiect”

Pe 19 mai, trupa lui Ganea a reușit să zdrobească Rapidul chiar în Giulești, scor 4-1! A doua zi, echipa „șepcilor-roșii" a mers la baza sportivă de la Mogoșoaia, unde a efectuat un antrenament de aproximativ o oră. Însă, ședința de pregătire s-a transformat într-o luptă K1, „câștigător" ieșind chiar antrenorul de 39 de ani. În rolul de victimă, Cristian Mureșan, jucător activ al ardelenilor la acea vreme.
Ganea este acuzat de un jucător că l-ar fi bătut! Cristi Mureșan: "Eu am încercat să țin secret acest subiect"

Pe 19 mai, trupa lui Ganea a reușit să zdrobească Rapidul chiar în Giulești, scor 4-1! A doua zi, echipa „șepcilor-roșii” a mers la baza sportivă de la Mogoșoaia, unde a efectuat un antrenament de aproximativ o oră. Însă, ședința de pregătire s-a transformat într-o luptă K1, „câștigător” ieșind chiar antrenorul de 39 de ani. În rolul de victimă, Cristian Mureșan, jucător activ al ardelenilor la acea vreme.

CITEȘTE AICI REACȚIA JUCĂ‚TORULUI

„L-a strâns de gât și a tăbărât cu pumnii pe el”

După episodul din 2007, când l-a strâns de gât pe arbitrul de tușă Dorin Mudura, Ionel Ganea a recidivat. Însă, de această dată, tehnicianul și-a lovit un elev cu pumnii, cauzându-i câteva răni în zona feței. „L-a rupt cu bătaia, fără ca Mureșan să aibă vreo vină. L-a strâns de gât și apoi a tăbărât cu pumnii pe el”, au povestit mai mulți jucători clujeni pentru ProSport. Aceleași surse susțin că totul a pornit de la un scandal între jucători, după care Ganea ar fi decis să împartă dreptatea după cum a crezut el de cuviință.

„Am încercat să țin secret subiectul…”

Confirmarea a venit chiar de la Cristian Mureșan, care, contactat ieri de ProSport, a povestit ce s-a întâmplat în acea zi de 19 mai, dar și că deține și alte detalii, pe care, dacă le-ar divulga, imaginea lui Ionel Ganea ar avea mult de suferit. „Eu am încercat să țin secret acest subiect. Mai am încă doi ani de contract cu U Cluj, însă nu mă mai duc… Am multe chestii pățite la antrenamente, pe care dacă vi le-aș spune, antrenorul Ionel Ganea s-ar compromite, vă spun sigur!”, a povestit mijlocașul de 20 de ani.


Am încercat să aplanez un conflict între jucători… Mureșan se certase cu Szekely, dar nu l-am atins. El se tot propunea titular, îmi spunea că este mai bun decât mulți din echipa asta
Ionel Ganea, antrenor U Cluj

Nu e adevărat că Ganea l-a bătut pe Mureșan, dar nici că eu aș fi avut ceva cu el
Janos Szekely, fost jucător „U” Cluj

Toți colegii erau speriați, îi auzeam cum spuneau «Bă, lui Ganea i s-a pus ceața pe ochi. Ă‚sta are probleme!»
Cristian Mureșan, mijlocaș U Cluj


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]