Ctitorul de fotbal! „Țăranul din Băișoara” ne prezintă valorile pe care vrea să le promoveze: „frumosul, dragostea și pasiunea față de sport”

Ctitorul de fotbal!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În timp ce alții desființează cluburi, un fost fotbalist înființează unul de la zero
Ilie Lazăr dă o lecție de viață tuturor celor care susțin că nu se poate clădi nimic fără bani

Ilie Lazăr e prototipul omului perfect împăcat cu sine: vesel și activ, pare să nu aibă de ce să își reproșeze ceva. E al doilea golgheter din istoria Gloriei Bistrița, profesor de liceu și proaspăt patron al unei școli de fotbal construită lângă Cluj, Clubul Sportiv „Transilvania” Florești. Nu percepe vreun ban și e ajutat de directorul bazei sportive „Farmec”, Mircea Turdeanu, care îl lasă să facă antrenamente pe terenurile sintetice fără a cere vreun ban.

Ajuns la 47 de ani, Ilie Lazăr a început de jos și s-a lovit de etichete, fiind conceput după cum singur recunoaște ca „țăranul din Băișoara”. A sfidat apoi prejudecățile și a reînceput fotbalul organizat la 23 de ani, după o tentativă eșuată la nivel de juniorat de circa opt luni, perioadă sfârșită dezamăgitor. „Am reluat fotbalul după cinci ani datorită ultimei ediții a «Daciadei 1990» și mai ales datorită omului de fotbal Nae Chisu, antrenor la CFR II Cluj-Napoca. Dânsul m-a observat la această competiție anuală inter-secții a întreprinderii «6 Februarie Cluj-Napoca», unde eram angajat, și mi-a redat încrederea în mine pentru a juca apoi la CFR, U Cluj și Bistrița, dar și în Ungaria, la Raba Eto Gyor”, povestește cel care în urmă cu 17 ani uimea Europa înscriind în poarta Fiorentinei lui Claudio Ranieri, apărată de cunoscutul Francesco Toldo. Cum a reușit? „Copil fiind mergeam la muncile agricole, apoi la joacă, am făcut armata la canalul Dunăre-Marea Neagră-Agigea. Aia da pregătire fizică…”, își amintește Lazăr.
Pentru el rețeta a fost clară și e aceeași pe care le-o recomandă puștilor pe care a început să îi antreneze: „Primul sfat pentru un fotbalist aflat la început de drum e să asculte, să fie modest și să muncească. Aici e vorba și de educație, care nu se poate face fără ajutorul părinților. Nu poate lipsi nici spiritul de sacrificiu, iar individul trebuie să fie fără cusur în pregătirea tehnică, să poată să se exprime oricând în orice postură, pe teren”, avertizează fostul vârf, mândrindu-se că folosește aceeași unitate de judecată a lucrurilor, neputând fi influențat de presiuni de la părinți sau rude.

S-a lovit de „sistem”

Despre blaturi și nepotisme se vorbește mai tot timpul în fotbalul românesc, dar pe propria piele sunt doar unii care le-au simțit. Ilie Lazăr nu ascunde nimic și răspunde tranșant: „Nu pot și nu am putut să fiu atât de obedient încât să trec peste frumusețea competiției. Sistemul e parșiv, calcă în picioare orice frumusețe. Am renunțat la a fi antrenor la seniori după am fost dat la o parte pe alte considerente decât cele sportive”. Cariera de fotbalist și antrenor i-a arătat lui Lazăr o serie de „așa nu”-uri, metehne care nu au ce căuta în propria-i filosofie: „Din suferința de atunci îmi extrag lucrurile pe care să le pun în practică. Nu vreau ca acești copii să fie nevoiți vreodată să rateze la comandă, sau să mimeze jocul, spre exemplu”. Aici intervine și credința.

„Școala de fotbal, a doua mea ctitorie”

În anul 1999, când juca încă în Ungaria, Ilie Lazăr a uimit pe toată lumea când a construit din banii câștigați din fotbal o mănăstire, „Sfinții Ilie și Lazăr” din Cristorel, județul Cluj. Lazăr își explică gestul și mărturisește că are și alte planuri mari: „Căutam ceva ca să îi mulțumesc lui Dumnezeu. Am constatat că numai El m-a adus aici, făceam tot felul de binefaceri și nu eram mulțumit. Am vrut să fac ceva special pentru lume, pentru societatea în care m-am născut și am trăit și, indirect, am făcut prin mijlocirea divină mai mult decât îmi imaginam și pentru mine”, spune omul care nu a simțit nevoia să fie pictat ca și ctitor.

Asocierea credință-fotbal poate părea pentru unii ciudată, dar Ilie o percepe ca pe o perfectă simbioză. „Dacă ai credință nu trișezi, vezi viața așa cum este și nu răstorni valorile. Moralitatea vine din credință și există aceste repere pe care nu poți să le neglijezi pentru că te distrugi pe tine odată cu societatea în care trăiești. Apoi, o educație morală bazată pe principii creștinești te poate duce la performanță înaltă. Nu pot să uit vorbele profesorilor mei speciali, pe urmele cărora am pornit în viață, este vorba de Puiu Zai și Viorel Tosa din școala gimnazială și liceeală Săcel-Băișoara, citez « Iliuță, în fotbal și în sport, în general, trebuie să lupți până la epuizare». Noi, românii, avem o genă bună, dar caracterul trebuie format de la început. Dacă acesta lipsește vom fi mereu sclavii intereselor egoiste, ai câștigurilor fără muncă și parvenirii iresponsabile, lucruri degradabile pentru societatea noastră”, e convins antrenorul.

Club polisportiv

El mai speră să construiască la un moment dat o Biserică, în satul părinților lui din Muntele Bocului, dar acum își concentrează toate eforturile pe școala de fotbal, pe care o percepe ca pe o șansă de a forma copiii și de a schimba ceva, sperând ca de la el să pornească următorul mare fotbalist român: „Academia/Centrul de pregătire sportivă și educativă de la Florești e a doua mea ctitorie”, mai spune Ilie Lazăr. Iar ambiția lui nu se oprește aici, clubul urmând să devină unul polisportiv. Uneori, pasiunea, devotamentul și credința pot clădi edificii chiar și în lipsa banilor.

5 ani și 54 de goluri a bifat Ilie Lazăr în tricoul Gloriei Bistrița

În spatele proiectului lansat de Ilie Lazăr se află un reputat om de fotbal român, profesorul Victor Stănculescu, omul care conduce Soccer Academy of America și Asociația antrenorilor fără frontiere din America

În sport demnitatea e o valoare fundamentală. E cel mai trist când aceasta se pierde, o dată cu ea dispare totul
Ilie Lazăr

Becali a făcut mănăstiri, uneori căuta cu tot dinadinsul ca să apară în față, dar tot e mai bine decât în cazul altora care au bani și nu fac deloc nici mănăstiri, nici bine semenilor lor
Ilie Lazăr

2 echipe a antrenat fostul atacant la nivel de seniori: Universitatea Cluj și Olimpia Gherla

Carte de vizită

Nume: Ilie Lazăr
Data nașterii: 27.02.1966
Locul nașterii: Băișoara (jud. Cluj)
Debut Liga 1: 1992, la Gloria Bistrița
A jucat la: CFR Cluj,
„U” Cluj, Gloria Bistrița, Raba Etö Györ (Ungaria)
Este al doilea golgeter al Bistriței din istoria Ligii 1, cu 54 de goluri
Profesia actuală: profesor de educație fizică și sport

Articol scris de Mihai Cinpoeru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…