Cum a ajuns Vlad Chiricheș vedetă pe celebrul NBC

Cei de la NBC i-au făcut o amplă prezentare lui Vlad Chiricheș, căruia îi prevăd un viitor mare. Sub titlul
Cum a ajuns Vlad Chiricheș vedetă pe celebrul NBC

Cei de la NBC i-au făcut o amplă prezentare lui Vlad Chiricheș, căruia îi prevăd un viitor mare. Sub titlul „Vlad Chiricheș: următorul mare export al Europei de Est?”, celebrul post de televiziune vorbește despre impactul pe care l-a avut fundașul atât în România, cât și-n Europa de Vest.

„România are istorie în a exporta fundași foarte buni în campionatele de top ale Europei, precum Gabriel Tamaș, Dan Petrescu sau Cristian Chivu. Ultimul nume pe list ar putea fi actualul om al Stelei, Vlad Chiricheș, care a strălucit în victoria cu 3-0 în fața lui Vardar, în turul II al Ligii Campionilor”, scriu americanii.

Aceștia vorbesc despre începuturile carierei lui Vlad Chiricheș și cât de mult a crescut în ultimii ani, ajungând pe lista unor echipe ca Chelsea, AC Milan sau Real Madrid. Golurile reușite în Europa League în sezoul trecut n-au fost nici ele trecute cu vederea.

În încheiere, cei de la NBC notează: „Judecând după performanțele sale împotriva lui Vardar, Chiricheș este din nou în formă, în ajunului sezonului din campionatul României. Înainte de toate, el ar putea pleca la un club bogat dintr-un campionat mult mai stabil”.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro